Plângere penală pentru anexele Geamiei Hunchiar nu se regăseşte la Grefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa - stire in curs de actualizare (document)

Proprietarul Cin-Cin, Sorin Moceanu susţine că a primit astăzi o adresă prin care este informat de către Direcţia Regională în Construcţii Sud - Est că aceasta din urmă a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Municipiului Constanţa cu privire la anexele Geamiei Hunchiar, pentru care Muftiatul Cultului Musulman din România nu ar avea autorizaţii de construire. „Urmare a verificărilor efectuate, reprezentanţii Muftiatului Cultului Musulman din România nu au prezentat autorizaţia de construire în baza căreia au fost realizate lucrările (...). Deoarece executarea de lucrări de construcţii fără autorizaţie de construire, în zone de protecţie a monumentelor istorice, respectiv a Geamiei Hunchiar, constituie infracţiune, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa", se arată într-o adresă semnată de Petrişor Cruceanu, director regional al Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Est.

Purtărtorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa susţine că din verficările făcute la grefă nu reiese că s-a depus nicio plângere până în acest moment.

update -  Muftiul Murat: „Nu am cunoştinţă de plângere, acum discut cu şeful DRC Sud-Est”

update  -  Muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat discută în acest moment cu şeful Direcţiei regionale în Construcţii Sud-Est, Petrişor Cruceanu în legătură cu presupusa plângere făcută la Parchetul de pe Judecătoria Constanţa legat de lipsa de autorizaţie de construcţie pentru anexele din curtea geamiei Hunchiar.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3142

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1147

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1888

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2135

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12919

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2191

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6254

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2569

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3727

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2238

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5454

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4746

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24195

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5234

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16949