Poliţia Română - Atenţie! Este cod galben de ninsori!

Pentru intervalul 3 ianuarie, ora 14.00 – 4 ianuarie, ora 12.00, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm.
În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50...55 km/h, iar în sudul Banatului 60...70 km/h, viscolind zăpada.
Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va coborî local sub -15 grade. 
În sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv municipiul Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni (3/4 ianuarie), iar vântul va sufla cu 40...45 km/h.
Poliţiştii rutieri acţionează cu efective sporite, în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere şi la orele cu trafic intens, atât pentru asigurarea fluenţei circulaţiei, cât şi pentru siguranţa deplasărilor participanţilor la trafic.
Pentru a nu apărea probleme legate de fluenţă la întoarcerea spre casă a celor plecaţi să-şi petreacă sărbătorile în staţiunile montane, Poliţia Română recomandă rute de rezervă.
Pentru evitarea neplăcerilor generate de aglomerarea arterei de circulaţie D.N. 1 şi a ambuteiajelor ce pot apărea pe fondul depăşirii capacităţii de preluare a valorilor de trafic, recomandăm ca variante alternative următoarele rute de circulaţie:
D.N1A –Braşov-Săcele-Cheia-Vălenii de Munte-Ploieşti-Buftea-Bucureşti;
DN73-Braşov-Bran-Câmpulung Muscel-Piteşti- Autostrada A1(Piteşti-Bucureşti);
Cei care au ales varianta clasica, de la Sinaia le recomandam să folosească şi varianta DN71 -Sinaia-Moroieni-Fieni-Târgovişte-Bucureşti.
”Pentru a ajunge în siguranţă acasă, conduceţi cu viteză adaptată la starea carosabilului şi să măriţi distanţa în mers. Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei”, se menționează într-un comunicat remis presei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 406

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 535

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 390

Peste 800 de șoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele 24 de ore

29 Jan 2024 602

4.525 de accidente rutiere grave înregistrate în anul 2023, la nivel național

28 Jan 2024 658

Violența domestică. sub lupa poliției! 57.851 de infracțiuni în 2023! Date din raportul anual

27 Jan 2024 728

În ultimele 24 de ore Peste 7.200 de fapte contravenționale la care au intervenit polițiștii, la nivel național

26 Jan 2024 574

Persoane dispărute sau urmărite internațional, depistate de Poliția Română! Date oficiale

24 Jan 2024 1002

Raport anual 2023 Peste 3.000 de arme scoase din circulație de către Poliția Română (FOTO)

21 Jan 2024 619

Trei bărbați urmăriți național, depistați de polițiști. Unul dintre aceștia a fost găsit în Constanța

19 Jan 2024 611

Poliția de Frontieră Română Aeroport Cluj Napoca - Alte 27 de kg de flori de mină posibil din patrimoniul naţional, descoperite într-un colet cargo (GALERIE FOTO)

17 Jan 2024 680

Acțiunea BLOCADA continua, Intervențiile polițiștilor

16 Jan 2024 601

Poliția de Frontieră Traficul la punctele de frontieră naționale, în ultimele 24 de ore

16 Jan 2024 567

MAI Polițiștii și jandarmii au depistat în ultimele 24 de ore 15 persoane urmărite național sau internațional

11 Jan 2024 712

Poliția Română, situația în ultimele 24 de ore Sute de permise de conducere, reținute. Iată câte au fost pentru viteză

09 Jan 2024 632