Violența domestică. sub lupa poliției! 57.851 de infracțiuni în 2023! Date din raportul anual

foto: Unsplash Prevenirea și combaterea violenței domestice este un palier de acțiune deosebit  de important pentru Poliția Română, iar, pentru combaterea acestui gen de infracționalitate, sunt alocate resurse instituționale importante.

Astfel, în anul 2023, la nivel național, polițiștii au intervenit la 108.831 de cazuri de violență domestică, dintre care 51.690 în mediul urban și 57.141 în mediul rural.

În 94.710 de situații, polițiștii au intervenit ca urmare a sesizărilor prin S.N.U.A.U. 112.

Astfel, pe parcursul anului 2023, numărul faptelor penale care constituie fapte penale din sfera violenței domestice a fost de 57.851 de infracțiuni, în creștere cu 4,8% față de anul 2022. Cele mai multe fapte, 35.897, au fost de loviri sau alte violențe.

Există un număr mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică, ceea ce arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. Dar, în același timp, acest număr indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.

În anul 2023, au fost emise de către instanțele judecătorești 11.887 de ordine de protecție, 5.386 din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 4.279 de infracțiuni.


În această perioadă, au fost emise de polițiști 13.231 de ordine de protecție provizorii (cu 259 mai multe față de anul 2022, respectiv cu 2%), 5.386 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție, reprezentând aproximativ 41%.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 864 de infracțiuni, transmite un comunicat al Poliției Române. 


În anul 2023, la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea, unități care au intrat în etapa I a proiectului pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 3.656 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 2.411 ordine de protecție provizorii și 1.245 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).

În 468 de situații, victima a fost de acord și a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 12,8% din totalul ordinelor de protecție provizorii și ordinelor de protecție emise.


În ceea ce privește infracțiunile constatate, au fost înregistrate în total 401 infracțiuni, dintre care 17 de distrugere, 307 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 77 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.

În cadrul dosarelor penale întocmite, pentru 27 dintre persoanele care au săvârșit aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 18 rețineri, 4 arestări preventive și 5 plasări sub control judiciar.

De asemenea, polițiștii au intervenit în 1.789 de situații, ca urmare a alertelor generate de S.I.M.E.

Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a  respectării măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.

Monitorizarea se realizează automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de polițiștii care pun în aplicare măsura.

După introducerea în sistem a semnalării, polițistul nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic.

Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei și transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenție, către dispeceratul S.I.M.E. și 112 și astfel, către cel mai apropiat echipaj din rândul forțelor de ordine, pentru intervenție, a mai punctat sursa citată. 

Începând cu 1 ianuarie 2024, 20 de județe au intrat în etapa a doua de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.

Astfel, sistemul a fost operaționalizat în Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea.



Citește și:

Incident într-un autobuz școlar în Argeș! Părinți amendați

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1277

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 657

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 483

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 757

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 267

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 357

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 500

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 676

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 546

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 738

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 602

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 2377

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 682

Percheziții efectuate în județul Constanța și alte nouă județe pentru înșelăciune și fals

04 Mar 2024 786

Bărbat pus sub urmărire pentru tâlhărie calificată, depistat de polițiști în gara CF Constanța

24 Feb 2024 589