Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor





Sursa foto: Facebook




Polițiștii atrag atenţia asupra unei noi metode de fraudă care are drept ţinte clienţii băncilor. Aceştia pot fi contactaţi prin e-mail sau SMS de către persoane care pretind că sunt de la departamente antifraudă ale băncilor şi care, sub pretextul unei plăţi „suspecte”, cer date de pe card şi codul de securitate. Poliţia precizează că reprezentanţii unităţilor bancare vă vor solicita niciodată informaţii personale sau coduri de securitate prin telefon sau mesaje SMS, potrivit știripesurse.ro.

 Metoda de fraudă implică mesaje prin e-mail sau SMS

Noua metodă de fraudă, denumită „spoofing” implică transmiterea unor mesaje, prin e-mail sau SMS, aparent trimise de către instituţii bancare de încredere, cu privire la o plată suspectă făcută de persoane care au conturi bancare.

„Într-un astfel de context, victimele sunt contactate de diverse persoane care se prezintă drept angajaţi ai departamentului antifraudă, din cadrul unor instituţii bancare din România. Apelurile sunt, de obicei, efectuate de pe numere de telefon similare cu cele ale unităţilor bancare.  Apelantul pretinde că există o plată suspectă şi solicită informaţii personale, datele de pe card şi codul de securitate pentru a anula acea tranzacţie. Este important să reţineţi că instituţiile bancare nu vă vor solicita niciodată informaţii personale sau coduri de securitate prin telefon sau mesaje SMS!”; transmit, printr-un comunicat dat publicităţii duminică, reprezentanţii Poliţiei.

 
Clienții sunt sfătuiți să facă verificări suplimentare

 

Aceştia recomandă utilizatorilor de servicii bancare să verifice întotdeauna autenticitatea apelurilor sau mesajelor primite, în special atunci când sunt implicate sume mari de bani sau date personale.

Deţinătorii de carduri bancare nu trebuie divulge niciodată informaţii personale sau coduri de securitate către persoane necunoscute.

„Dacă aveţi orice îndoială cu privire la legitimitatea unui apel sau mesaj, contactaţi direct instituţia bancară în cauză folosind numerele de contact oficiale”, este mesajul autorităţilor către clienţii băncilor.

  

Citește și
Frauda prin SMS! Iată cum funcționează. Anunțul Poștei Române
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 302

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 483

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 283

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 528

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1419

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 686

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 524

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 792

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 285

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 372

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 512

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 708

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 589

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 763

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 2513