Poliţia Rutieră Constanţa strânge bani pentru „victima lui“ Beniamin Ţânţaş

Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa sar în ajutor colegului detaşat de la Rutiera din Brăila, Cristian George Dobrilă, accidentat grav în seara zilei de 17 iulie, ora 20.42, pe DN 22 C, sensul de mers dinspre Constanţa către Medgidia. Poliţiştii constănţeni strâng diverse sume de bani, care vor ajunge la familia lui Cristian George Dobrilă, pentru ca acesta să-şi permită toate medicamentele de care are atâta nevoie. Amintim că, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Cristian George Dobrilă, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu cu motocicleta din dotarea unităţii a sesizat că un participant la trafic efectua depăşiri neregulamentare şi circula imprudent, motiv pentru care a procedat la urmărirea autoturismului în cauză, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. La km 28+800 m, într-o curbă deosebit de periculoasă, agentul de poliţie a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani, din Constanţa, care circula dinspre Medgidia către Constanţa. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a lucrătorului de poliţie, care era echipat corespunzător, purta casca de protecţie şi nu se afla sub influenta alcoolului. Pe perioada cercetării la faţa locului traficul rutier a fost deviat pe DJ222 pentru sensul de mers dinspre Medgidia către Constanţa şi pe DN3 pentru sensul de mers dinspre Constanţa către Bucureşti, până la ora 23.10. Conducătorul autoturismului, urmărit de poliţist, a fost oprit în trafic la Cernavodă, identificat ca fiind Beniamin Ţânţaş, de 34 de ani, din oraş Negreşti, judeţul Satu Mare. Beniamin Ţânţaş este unul dintre copiii afaceristului milionar Vasile Ţânţaş, patronul SC Beny Alex SRL.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 140

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1264

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 578

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 824

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 620

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 921

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 720

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 779

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1276

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 914

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 447

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 496

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 958

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 866

Accident rutier la Doraly, în Constanța (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1729