Polițiștii constănțeni, alături de copii în cadrul proiectului Caravana isteților

La data de 18.05.2016, poliţiştii IGPR – ICPC, cei ai Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, ai Serviciilor Rutier, Ordine Publică și cei ai Secției 2 Poliție Constanța, au fost alături de copiii, părinţii şi cadrele didactice, la încheierea proiectului educaţional ”Caravana isteţilor – ştiu, mă informez, deci sunt cel mai bun!”, oferindu-le acestora sfaturi şi recomandări preventive referitoare la prevenirea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor şi a violenţei în şcoli.

Activitatea s-a derulat în Centrul Comercial Maritimo Shopping Center din municipiul Constanța, la aceasta fiind prezenți peste 500 de elevi, părinți și cadre didactice.

Având în vedere faptul că siguranța copiilor reprezintă o prioritate a poliţiştilor constănţeni, oamenii legii au recomandat minorilor să fie precauți, iar când sunt singuri acasă să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute; să nu părăsească locuinţa fără acordul părinţilor; în vacanță, să nu reacţioneze violent dacă intră într-o dispută cu un alt copil; să evite să vorbească cu necunoscuți; în deplasarea lor să aleagă cea mai sigură cale, să evite zonele izolate sau locurile puţin circulate; să nu se joace cu telefonul mobil pe stradă; să circule pe trotuare și să traverseze doar prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 190

Activități preventive pentru siguranța turiștilor desfășurate de polițiștii din județul Constanța (FOTO)

02 May 2024 214

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 236

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 324

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 568

Polițiștii, sesizați pentru un conflict între concubini, au întocmit dosar penal pentru altă cauză

01 May 2024 465

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 456

Oficial de la IPJ Constanța despre scandalul dintr-o clădire în construcție din zona Brotăcei (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 554

Constanța Bărbat, dispărut de la domiciliu. L-ați văzut?

01 May 2024 377

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 763

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 460

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 456

Știri Constanța Doi bărbați au ajuns în custodia poliției după ce s-au șicanat în trafic (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 763

Știri Constanța Șofer prins băut și drogat la volan. Constatări

29 Apr 2024 551

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat aceștia

29 Apr 2024 483