Pompierii militari au vizitat centrele de plasament din Constanța. Astăzi, Delfinul (galerie foto)

În scopul prevenirii evenimentelor cu consecinţe deosebit de grave asupra vieţii şi bunurilor, copiii prezintă o vulnerabilitate ridicată în ceea ce priveşte expunerea la anumite situaţii de urgenţă.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au desfăşurat, astăzi, o serie de activităţi ce au avut drept obiective informarea şi educarea publică în domeniul situaţiilor de urgenţă. Militarii au vizitat în acest scop Centrul de Plasament „Delfinul”, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Micuții au fost învățați cum să reacționeze în cazuri de urgență, dar și cum să acorde primul ajutor medical. De asemenea, s-a realizat şi un exerciţiu de evacuare în caz de incendiu, la care au participat atât copiii, cât şi personalul de la locul de muncă.

Asemenea activităţi s-au desfăşurat, pe toată perioada lunii august, în centrele de plasament „Micul Rotterdam” , „Antonio”, „Ovidiu” şi la Centrul de primire a copilului în regim de urgenţă,  unde au participat 148 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 22 ani, dar şi 27 adulţi, angajaţi ai centrelor de plasament.

Activitatea desfăşurată se înscrie în seria acţiunilor de informare preventivă derulate în cadrul campaniei „Vreau să previn!”, dar şi a celor care marchează şase ani de activitate SMURD la Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Acțiuni de prevenție ale polițiștilor în centrele de plasament din municipiu

28 Dec 2023 681

Sfaturi importante de la IPJ Constanța pentru adolescenții și personalul unor centre de plasament din municipiu

17 Aug 2022 1188

Activități comune pentru copiii din centrele de plasament și bătrânii din Căminul pentru persoane vârstnice Constanța

24 Sep 2019 1616

DGASPC Constanța renovează căsuțele de la două centre de plasament din Constanța (document)

07 Sep 2019 2586

BC Athletic, partener „Mână cu Mână“ Fanii baschetului din Constanţa, chemaţi să ajute copiii din centre de plasament

24 Mar 2018 2207

La meciul HC Dobrogea Sud - HC Vaslui, vor fi comercializate mărţişoare confecţionate de copii din centre de plasament

25 Feb 2017 1794

Doi tineri aflați în centre de tip familial s-au sinucis!

07 Dec 2015 1702

Bucurie pentru 15 copii din centre de plasament Asociaţia Civică „Pentru Constanţa“ a scris ultima filă a jurnalului de bord din acest an

01 Sep 2015 2280

Asociaţia United Hands „Dăruieşte zâmbete“ copiilor din centrele de plasament

29 May 2015 2034

Moș Crăciun vine la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu pentru 300 de copii din centrele de plasament

18 Dec 2014 2275

Proiecte în premieră la Centrul Cultural Constanța „Teodor T. Burada“

27 Oct 2014 2805

Litoral Tv Soarta copiilor instituţionalizaţi din Constanţa, analizată la ,,Radiografia Zilei”

21 Oct 2014 1657

Campanie umanitară la Constanţa Evenimente artistice dedicate copiilor din centrele de plasament

09 Jul 2014 2154

Se strâng fonduri pentru copiii din centrele de plasament din Constanţa Va avea loc un nou eveniment în cadrul campaniei „Dăruieşte Bucurie”

19 Jun 2014 2547

Litoral Tv Dăruieşte bucurie copiilor din centrele de plasament

08 Jun 2014 2371