Preşedinte de Consiliu Judeţean, reţinut pentru 24 de ore























Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a fost reţinut pentru 24 de ore.

Mircea Cosma este acuzat de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţiei au început urmărirea penală faţă de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, iar faţă de fiul acestuia, deputatul PSD  Vlad Cosma, au pus în mişcare acţiunea penală  pentru trei fapte de trafic de influenţă.

Tatăl are calitatea de suspect în dosar, iar fiul- de inculpat.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale procurorii anticorupţie redau indiciile rezonabile potrivit cărora inculpatul Cosma Vlad Alexandru, împreună cu altă persoană apropiată, prin acte materiale repetate, a pretins şi a primit, în perioada 2012 – 2013, de la mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale –denunţători în cauză - importante sume de bani (aproximativ 4.410.149, 97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăţi comerciale, pe care, în fapt, aceştia le controlau.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce „spune“ legea - fapta nu există Cine l-a achitat pe fostul procuror DNA Mircea Negulescu (Portocală)! Legături cu Constanța

01 Nov 2022 2000

Control la Serviciul teritorial al DNA Ploiești. Sunt verificate dosarele în care sunt vizați Vlad, Andreea și Mircea Cosma

26 Jul 2018 2003

Județul Constanța. Hram la mănăstirea „Bunavestire și Sf. Mc. Doctori fără de arginți Cosma și Damian”

30 Jun 2018 3574

Judecătorii s-au pronunţat în dosarul lui Daniel Linteş, fostul director general al companiei SOCEP

27 Mar 2018 3020

ICCJ. Dosarul familiei Cosma, rejudecat

26 Mar 2018 1732

Fostul deputat Vlad Cosma, acuzații noi la adresa a doi procurori, în dosarul Ponta-Blair

22 Feb 2018 1528

Magistrații de la ÎCCJ au stabilit când vor da sentința definitvă în cazul fostului deputat Vlad Cosma. Ce acuzații i se aduc fostului parlamentar

19 Feb 2018 1679

Vlad Cosma, citat la Parchetul General

19 Feb 2018 1936

Mircea Cosma, condamnat la opt ani de închisoare

01 Nov 2016 1870

Iată ce i-a cerut deputatul Sebastian Ghiță în genunchi lui Liviu Tudose

29 Mar 2016 2000

Știripesurse.ro Iată cine a reintrat în vizorul magistraților ÎCCJ

26 Feb 2016 5577

Sebastian Ghiță, Mircea Cosma și Vlad Cosma rămân sub control judiciar

20 Aug 2015 1850

Stiripesurse.ro Coldea, contactat în răfuiala din PSD. Scrisoare către Dragnea

01 Aug 2015 1912

Editorial Ghidul PSD - La vremuri noi, tot... noi!

27 Jul 2015 2132

Deputatul Vlad Cosma și tatăl său Mircea Cosma, la DNA

16 Jun 2015 1595