Primăria municipiului Constanţa anunţă adoptarea planului de acţiune pentru gestionarea câinilor fără stăpân

Primăria municipiului Constanţa anunţă că a soluţionat cazul înregistrat în staţiunea Mamaia în decembrie 2013, în care o tânără a fost muşcată de câini.

Instituţia Avocatul Poporului (AVP) transmite că s-au sesizat din oficiu în trei cazuri de persoane care au foast muşcate de câini fără stăpân în spaţiul public din Constanţa, Timişoara şi Bucureşti.În cazul unei tinere de 24 de ani, care a fost muşcată de câini pe data de 24 decembrie 2013 în staţiunea Mamaia în urma sesizării AVP, Primăria Constanţa prin adresa 161894/23.01.2014, a comunicat faptul că au fost ridicaţi câinii din locaţia în care s-a petrecut incidentul. Respectivii câini erau identificaţi cu crotal, ceea ce înseamnă că erau adoptaţi de perosane fizice sau juridice care îşi asumaseră responsabilitatea faţă de îngrijirea acestor câini.

De asemenea, serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Constanţa a întreprins demersurile necesare aplicării Legii 258/2013 prin elaborarea ROF a seviciului de ecarisaj aprobat prin HCL 16/30.02.2014 şi a planului de acţiune pentru gestionarea câinilor fără stăpân pe raza municipiului Constanţa şi achiziţia „serviciului de sterilizare şi tratamente specifice pentru câinii fără stăpân din adăpostul public al Municipiului Constanţa în anul 2014”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă a pus pe masă 265.000 de lei pentru a achiziționa servicii de asistență tehnică și dirigenție de șantier. Iată pentru ce obiective de investiții (DOCUMENTE)

06 May 2024 303

Primăria comunei Saligny, județul Constanța, a finalizat proiectul de implementare a sistemului de supraveghere video în comună

06 May 2024 356

Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța „Taluzul din dreptul plajei se prăbușește pe zi ce trece mai mult!" (VIDEO)

06 May 2024 469

Afaceri Constanța Primăria Eforie a vândut nouă terenuri mai multor persoane fizice

06 May 2024 341

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidatul PUSL pentru Primăria Constanța, partener al antreprenoriatului local. Țința, crearea de noi locuri de muncă!

06 May 2024 561

Primăria Comunei Bărăganu județul Constanța înființează un centru de colectare deșeuri prin aport voluntar (DOCUMENT)

05 May 2024 958

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 424

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Carolinei Georgeta Tocariuc, inspector la Comuna Grădina (DOCUMENT)

05 May 2024 419

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 1229

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 820

Familia Terzi poate moderniza Restaurantul Colonadelor de pe strada Traian din Constanța

04 May 2024 709

Imobiliare Constanța Tesalia SRL nu poate extinde construcția de pe strada Daciei

04 May 2024 481

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 416

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 688

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 674