Primăria Ovidiu are planuri pentru creşterea atractivităţii turistice a oraşului Parc în apropierea lacului Siutghiol

Administraţia publică locală din Ovidiu intenţionează să realizeze un parc de recreere în apropierea lacului Siutghiol. Asta pentru că primăria îşi propune creşterea atractivităţii turistice a zonei.
Ce va presupune noul obiectiv din oraş? În primul rând, deschiderea spre lac. Ar fi apoi vorba despre terasarea parcului pe trei niveluri de înălţime, ceea ce înseamnă promenadă, spaţii de joacă, dar şi spaţii verzi. Noul parc din Ovidiu va avea numeroase alei pietonale, dar şi un mic amfiteatru unde se vor pune în scenă diverse spectacole şi activităţi cultural-artistice. Acesta din urmă va avea o capacitate de 70 de locuri şi o scenă în suprafaţă de 35 de metri pătraţi.
Pentru ca peisajul să fie desăvârşit, noul parc dorit de administraţia locală din Ovidiu va fi prevăzut cu jardiniere, băncuţe şi o serie de panouri ce vor servi drept spaţiu pentru expoziţii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 982

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 722

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 698

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 724

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 974

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 995

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 627

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 2095

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3709

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 482

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 604

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 673

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1167

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 593

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 650