Prinşi cu peste o tonă de combustibil fără documente legale

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în zona localităţii Dunărea, judeţul Constanţa, doi cetăţeni români care transportau, fără documente legale peste o tonă de combustibil într-o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria.
 
Astfel, ieri, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Cernavodă au oprit pentru control, în zona de competenţă, o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria.
 
În autovehicul se aflau conducatorul auto un bărbat în vârstă de 33 ani şi ca pasager, un altul de 37 ani, ambii, domiciliaţi în judeţul Constanţa, care au declarat că transportă combustibil.
 
La controlul maşinii, au fost descoperite 6 butoaie metalice continând cantitatea de aproximativ 1080 litri lichid cu miros specific de motorină, pentru care persoanele în cauză nu au fost în măsură să facă dovada legalităţii transportului.
 
Cantitatea de combustibil, în valoare de 4.320 lei, a fost indisponibilizată urmând a fi predată la o societate de profil, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecatoria Medgidia în vederea luării măsurilor legale faţă de cei doi cetăţeni români.

Sursa foto: arhivă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Coastă 6 străini au încercat, ascunși într-o autoutilitară, să iasă ilegal din țară pe la PTF Ostrov

29 Apr 2024 299

Acțiune împotriva braconajului în Delta Dunării! Iată ce au descoperit polițiștii de frontieră (VIDEO)

28 Apr 2024 394

Marfă contrafăcută la Vama Veche! Ce au descoperit oamenii legii într-un autocar de pe ruta Turcia - România? (FOTO)

27 Apr 2024 544

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 365

Bunuri contrafăcute în valoare de 32.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche

25 Apr 2024 387

Licitație la Garda de Coastă în valoare de peste 4 milioane de lei! (DOCUMENT)

21 Apr 2024 376

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1453

Cumpărări directe Constanța Garda de Coastă cumpără endoscop pentru inspecția spațiilor greu accesibile (DOCUMENT)

12 Apr 2024 528

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 396

Achiziții Constanța Licitație de aproape 700.000 de euro organizată de Garda de Coastă. Când va avea loc (DOCUMENT)

10 Apr 2024 392

Oficial de la Forțele Navale Române despre obiectul plutitor observat pe brațul Chilia Veche

08 Apr 2024 439

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 531

Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 431

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 578

Motoare de barcă, în valoare de 45.000 lei, căutate de autoritățile altor state, depistate de polițiștii de frontieră în județul Tulcea

01 Apr 2024 414