Prognoza meteo- 7 septembrie

Vremea ne răsfaţă marţi cu o zi de început de toamnă fără cusur. Norii lasă ploi doar prin nord-est şi la munte, soarele în rest tronează pe cerul ţării, vântul abia dacă se simte, iar temperaturile cresc până la valori termice plăcute, între 16 şi 28 de grade.

Dincolo de rama Carpaţilor, vremea va fi frumoasă. Ploi, slabe şi rare, sunt posibile doar prin zonele de şes şi la munte, unde, izolat, se vor semnala şi fulgere şi tunete. După o dimineaţă rece însă, amiaza aduce valori de 20 de grade la Cluj şi Baia Mare, 22 la Arad şi Sibiu şi 23 la Timişoara.

Sudul ţării va fi încă şi mai însorit, aşa că amiaza aproape că are parfum de vară târzie, cu valori de peste 25 de grade până chiar spre 27-28 în sudul Câmpieie Române. La deal însă s-ar putea să avem nevoie şi de câte o umbrelă, dar ploile vor fi doar în trecere.

Vremea va fi plăcută şi în Dobrogea. Maximele ating 24-25 de grade în partea continentală, dar şi pe litoral, unde turiştii au parte de o zi potrivită pentru câteva ore pe plajă.

Doar în Moldova ploile sunt ceva mai prezente, dar nu dau totuşi tonul zilei. Printre nori, se mai arată şi soarele, iar maximele ating 16 grade la Suceava, 18 la Piatra Neamţ, 22 de la Focşani şi24 la Galaţi.

În Capitală se anunţă o nouă zi frumoasă, cu o temperatură maximă de de 26-27 grade, valoare încurajată de un soare nu prea deranjat de nori şi de vântul abia perceptibil.

Dincolo de Prut, ploile sunt doar în partea de nord a Basarabiei, mai mult spre după masă, dar până atunci se adună 19 grade în Bălţi. În rest, soarele se întâlneşte doar cu nori neaducători de ploaie, aşa că şi regimul termic e mai darnic, cu 23 de grade la Chişinău şi un grad mai mult la Cahul.

Sursa: realitatea.net

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbaliștii de la Farul Constanța au intrat în vacanță. Primul amical din pregătirea de vară, stabilit

20 May 2024 416

Farul Constanța Under-15, medalie de bronz în Liga Elitelor (GALERIE FOTO)

20 May 2024 511

Proces între Primarul Municipiului Mangalia și Dia Litoral SRL. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

19 May 2024 420

Farul Constanța, plan pentru sezonul viitor Hagi - „Trebuie să construim. Sper să fiu inspirat și să fac o echipă frumoasă“ (GALERIE FOTO)

19 May 2024 1154

Handbal CSM Constanța, medalie de argint în Cupa României. „Și-a respectat blazonul și a dat totul pe teren“ (GALERIE FOTO)

19 May 2024 535

CJC cere acord de mediu pentru proiectul „Conservare, protejare și punere în valoare a biodiversității în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța”

19 May 2024 556

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 642

Lotul de skandenberg al Constanței, rezultate deosebite la Campionatul de Armwrestling IFA 2024

18 May 2024 528

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 895

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2545

„Împreună scriem istorie!“ Ce performanță! Carol Popa, de la CSM Constanța, pe primul loc în clasamentul european (GALERIE FOTO)

16 May 2024 813

Tomis Spartan Division Constanța, 12 medalii la competiția internațională de la Varna (GALERIE FOTO)

14 May 2024 453

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1563

Alegeri locale 2024 Horia Constantinescu- „Trebuie să scoatem Mamaia din adormire cât mai repede, până nu va fi prea târziu“

12 May 2024 748

Statul ia în calcul să investească într-un parc tematic major pe litoral

12 May 2024 819