Prognoza pentru trei zile Iată cum va fi vremea în Dobrogea

Săptămâna începe cu temperaturi scăzute Frig duminică, cu maxime între 5 şi 13 grade, pe care vântul le va face să pară şi mai mici.

Va ploua slab în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, dar în Moldova vorbim de precipitaţii mixte, în timp ce spre estul Transilvaniei şi la munte va fulgui.

În Bucureşti, amiaza nu va reuşi să ridice mercurul la mai mult de 11 grade. Şi, în ciuda soarelui care mai iese şi el de sub norii nu prea hotărâţi să lase ploi, ziua va fi rece în special din cauza vântului puternic.

Luni, soarele stă mai mult ascuns sub nori, iar ploile şi vântul vor prefera Bărăganul, Dobrogea şi sudul Moldovei.În rest, cerul e variabil, dar temperaturile nu dau semne că ar ţine cont de fila din calendar. Amiaza ne va aduce între 5-6 grade în depresiuni şi cel mult 13-14 în vestul Olteniei.

În Bucureştil uni, soarele răzbate de sub nori dar nu reuşeşte să ridice prea mult temperatura. Maxima nu va trece de 10-11 grade după o dimineaţă cu 2-3 grade.

Ziua de marţi mai adaugă totuşi un grad-două la temperaturi.Chiar dacă în depresiuni tot 5-6 grade se aşteaptă, în Lunca Dunării e rost să se adune 15 grade. Dar, în extremitatea sud-estică a ţării, tot norii dictează, dar chiar şi aici plouă mai puţin. Vântul rămâne puternic mai ales pe litoral.

Vremea e frumoasă marţi în Capitală. Dar frigul cedează doar o idee, permiţând mercurului să urce până la cel mult 13 grade.

sursa: http://www.realitatea.net/

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 352

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 413

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 464

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 472

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 547

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 571

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 420

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 354

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 556

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 711

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 695

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 590

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 647

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 660