PSD vrea ca PNL să retragă Legea prevenției în sănătate

 
PSD solicită PNL să renunțe la Legea prevenției în sănătate, care îi obligă pe români să-și plătească tratamentul, dacă au avut ghinionul să se îmbolnăvească.
 
„PSD solicită PNL să renunțe la Legea prevenției în sănătate, care îi extermină pe români, obligându-i să-și plătească tratamentul, dacă au avut ghinionul să se îmbolnăvească. Nu ne poate mira însă această idee, atâta timp cât, să nu uităm, PNL are în componența sa foști membri PDL care au închis spitale și care considerau atunci că morfina atât de necesară pentru românii grav bolnavi este un lux. De aceea, nu putem fi surprinși de lipsa de compasiune a liberalilor, care au preluat cinismul guvernării Boc. Considerăm că liberalii vor să îi aducă în sapă de lemn pe românii bolnavi, chiar și dacă sunt asigurați. Specialiștii subliniază că, atât cancerul, cât și bolile cardiovasculare, pot avea forme galopante de evoluție, chiar și la bolnavii care au avut o alimentație echilibrată, un stil de viață sănătos și care și-au făcut toate analizele. Prin urmare, este imposibil să fie departajați prin lege bolnavii care trebuie să plătească tratamentul, invocând lipsa prevenției", se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 499

Lista candidaților la Consiliul Județean Constanța din partea PSD Constanța

29 Apr 2024 1496

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1112

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 473

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 699

Dosar incomplet Pesedistul Adrian Stan, obligat să redepună dosarul de candidatură pentru Consiliul Local Techirghiol!

28 Apr 2024 506

Luni, 29 aprilie, dr.Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al CJC la Biroul Electoral Județean

28 Apr 2024 390

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 807

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 597

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1362

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 504

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 897

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 992

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 484

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 731