Revelatii la malul marii

(…) Am facut destul de  recent o vizita de doua zile la Constanta si Mamaia (in aceasta statiune, prima dupa mai multi ani). Realitatea restaurantelor de acolo mi-a provocat o adevarata uimire, si as irosi si timpul meu petrecut acolo si spatiul acestei publicatii daca nu as semnala ce am gasit schimbat acolo, dupa mai multi ani: o varietate de optiuni de vinuri bune, intr-o varietate de restaurante care se straduiesc onest sa ofere clientilor calitate – fie ca e vorba de mancare, fie ca e vorba bauturi, de serviciu sau de ambianta. Mi s-a parut uimitor, mai cu seama ca – istoric vorbind, de 20 de ani – Constanta are, in industria vinului, renumele unui oras in care nu se bea vin de calitate, iar Mamaia are renumele unei capcane pentru turistii dornici sa ia o masa de calitate.Asadar, pe parcursul a doua zile am putut sa vad cu ochii mei, concentrate la malul marii, cateva restaurante care ar putea concura cu succes oricand pe piata bucuresteana a ospitalitatii. Fara sa am pretentia vreunei ierarhii, trebuie sa salut aici nume ca Toscana, care s-a alaturat, pe B-dul Mircea cel Batran, cu propria „voce gastronomica“ distincta si cu o vasta lista de vinuri, unor nume mai vechi, precum Scapino, Irish Pub, CafeCafe sau Crazy; in orasul vechi, Queen Elisabeth mi s-a revelat ca o veritabila oaza de bun gust in mijlocul unei zone devastate ca dupa razboi si unde lucrarile de restaurare provoaca turistului o trauma vizuala greu de imaginat; in Portul turistic Tomis stiam ca Lamal face deja o treaba buna cu vinurile de mai multa vreme, dar a fost placut sa vad ca si alte stabilimente construite in jurul unor containere se straduiesc sa ofere calitate si personalitate unui loc care fusese prea mult timp lipsit de asa ceva; pe Faleza Nord, Reina oferteaza o priveliste superba si o lista de vinuri suficient de promitatoare; apoi, spre Mamaia, vechea si arhicunoscuta (de catre constanteni si bucuresteni, deopotriva) Scoica, surprinde cu o terasa si o lista de vinuri impresionant „upgradate“, dar si magazinul specializat in vinuri de dupa La Dolce Vita, precum si restaurantul din cadrul Lake View, unde nu doar vinurile italienesti sunt foarte bine puse in valoare, ci si cele romanesti; in Mamaia, Kaiak-ul mi-a dat senzatia ca navala de weekend din ultimii ani nu inseamna o crestere a numarului de „victime de restaurant“, ci a adus si o importanta crestere a nivelului serviciilor oferite. Sunt convins ca, daca nu ar fi fost aglomeratia extrema de 1 mai din Mamaia, as fi avut acolo si alte surprize (asa, am mai incercat aici doar rose-ul casei din La Mama Cazinou, imbuteliat la o calitate greu de imaginat in urma cu cativa ani pentru un „vin al casei“). Deja faptul ca investitorii in cluburile si restaurantele de acolo sunt „jucatori de miza mare“, precum Fratelli, Ego, Piccolo Mondo, La Mama, arata ca piata de restaurante din aceasta statiune a iesit, cel putin partial, din „zona crepusculara“ a amatorismului si tepelor si a intrat intr-o etapa de maturitate, in care operatorii HoReCa investesc ca sa construiasca afaceri de durata, si nu doar ca sa „danseze o vara“. (Articol publicat si in revista Somelierul.ro – mai, 2013)

Sursa: Vinul.ro