Romania s-a clasat pe ultimul loc la Eurovision Junior

Concursul Eurovision Junior 2009, care s-a desfăşurat sâmbătă seara la Kiev, a fost câştigat de Ralf din Olanda, cu piesa 'Click Clack', în timp ce reprezentanta României, Ioana Anuţa, s-a clasat pe ultimul loc al competiţiei, cu melodia 'Ai puterea în mâna ta'.
Ralf Mackenbach are 14 ani şi este elev la Academia de Dans 'Lucia Marthas' din Amsterdam, fiind expert în diverse stiluri de dans: urban, pop, break şi step.

Cântecul cu care a câştigat ediţia din acest an a concursului Eurovision Junior face referire la pasiunea sa pentru step. România a fost reprezentată la Eurovision Junior 2009 de piesa 'Ai puterea în mâna ta', compusă şi interpretată de Ioana Anuţa, care are 15 ani şi este din Slatina.

Reprezentanta României, Ioana Anuţa, împreună cu colegele sale de scenă au obţinut voturi doar de la Suedia (1 punct), Olanda (1 punct), Malta (2 puncte) şi Macedonia (3 puncte). Acestora li se adaugă cele 12 oferite de organizatori încă din start tuturor concurenţilor, astfel că România s-a clasat pe locul 13 - ultimul loc - cu un total de 19 puncte.

România a intrat în concurs pe poziţia 4, după Suedia, Rusia şi Armenia, fiind urmată de Serbia, Georgia, Olanda, Cipru, Malta, Ucraina, Belgia, Belarus şi Macedonia. Spectacolul, cu o durată de 120 de minute, a fost prezentat de artista ucraineană Ani Lorak şi de Timur Miroshnichenko, un popular prezentator de televiziune din ţara gazdă.

Piesa câştigătoare a fost aleasă în baza voturilor primite de la telespectatori şi de la juriile de specialitate din fiecare ţară, ponderea fiind de 50% televoting şi 50% juriu. Ediţia de anul viitor a concursului Eurovision Junior va fi organizată în 20 noiembrie la Minsk, Belarus.

AGERPRES


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

minodora

02 Dec, 2009 08:53

hai sa fim seriosi, chiar nu stiti cum si-a luat premiile tot anul?? chiar nu stiti cum a fost trimisa la eurovision??daca nu stiti , vizionati evolutiile de la preselectia eurovision 2009, vizionati inregistrarile din festivaluri si veti intelege !!

Adrian

22 Nov, 2009 13:55

Sunt foarte dezamagit de rezultatul obtinut de Romania la Eurovision Junior. Ma uitam si nu-mi venea sa cred ca Romania este pe ultimul loc.

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 447

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 682

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 299

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 441

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 355

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 583

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 456

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 503

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 513

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 727

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 526

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 498

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 291

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 620

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 974