"Românii aduc o contribuție valoroasă în Marea Britanie în foarte multe domenii", recunoaște premierul Cameron

 
Premierul britanic David Cameron a afirmat, astăzi, la Palatul Cotroceni, că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre cum Marea Britanie și România pot să-și consolideze cooperarea în domeniile apărării, migrației și reformei Uniunii Europene.
 
El a subliniat că Marea Britanie și România au relații bilaterale importante, arătând că cele două țări sunt partenere în UE, în NATO și "buni parteneri de afaceri". Cameron a indicat că schimburile comerciale dintre România și Marea Britanie s-au ridicat, anul trecut, la 3,5 miliarde de euro.
 
Cameron a salutat faptul că România deja investește 2% din PIB pentru Apărare până în 2017, amintind că forțele celor două state se instruiesc împreună: "România își consolidează flota navală și există și o oportunitate de a dezvolta această cooperare cu Marea Britanie".

În plus Cameron a recunoscut contribuţia românilor la economia ţării sale. ”Și românii, ca și alți europeni, aduc o contribuție valoroasă în Marea Britanie în foarte multe domenii, dar nu am crezut niciodată că libertatea de mișcare va aduce atâția oameni și trebuie să rezolvăm toată această presiune care se exercită pe serviciile noastre publice”, a declarat premierul britanic.
 
În ceea ce privește migrația din Orientul Mijlociu și din Africa, David Cameron a precizat că discuțiile au vizat modul în care pot fi abordate cauzele: "Trebuie să spargem legătura între traficanții de persoane. Marea Britanie își joacă rolul său în acest domeniu, donăm în Siria, avem nave în Marea Mediterană și oferim asistență practică țărilor europene din prima linie cu vameși din Marea Britanie care ajută la monitorizarea și înregistrarea migranților".
 
La rândul său, președintele Klaus Iohannis a arătat că situația generată de fluxurile migratorii va continua să fie o preocupare majoră mult timp și a reamintit poziția țării noastre în acest caz.
 
Iohannis a afirmat că s-a discutat despre aprofundarea parteneriatului strategic cu Marea Britanie pe diversele paliere, șeful statului considerând că dimensiunea militară și de securitate a cooperării bilaterale joacă un rol major, mai ales pe fondul de securitate actual.
 
El a subliniat că unul dintre domeniile care reflectă nivelul de cooperare este cel al politicii de securitate și parteneriatul în cadrul NATO: "În mod firesc, România este interesată în mod special de securizarea flancului estic al NATO, unde în ultima perioadă am asistat la modificări strategice semnificative".
 

Șeful statului a indicat că a discutat cu premierul britanic și despre modalități de intensificare a cooperării economice dintre România și Marea Britanie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Theresa May va deţine funcţia de prim-ministru al Marii Britanii

11 Jul 2016 2004

Două femei au rămas în cursă pentru a-i succeda lui David Cameron

07 Jul 2016 1721

Cameron i-a dat asigurări lui Iohannis că românii vor putea să muncească în Marea Britanie

29 Jun 2016 2118

Liderii UE se întâlnesc, azi, pentru prima dată fără Marea Britanie

29 Jun 2016 2112

Brexit Ce anunț a făcut de premierul David Cameron

27 Jun 2016 2245

Sondaj de opinie Credeţi că ieşirea Marii Britanii din UE va avea efecte negative asupra României şi asupra românilor din Regat?

25 Jun 2016 4444

David Cameron a anunţat că va demisiona „E timpul pentru o nouă conducere şi un nou premier“

24 Jun 2016 2396

Parlamentul britanic, convocat în sesiune extraordinară pentru a-i aduce un omagiu lui Jo Cox

17 Jun 2016 2052

Cameron vs Farage. Premierul britanic atrage atenţia că ieșirea din UE ar însemna zece ani foarte grei

12 Jun 2016 2399

Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă, împotriva politicii de austeritate a premierului

17 Apr 2016 2363

Premierul britanic David Cameron înființează un grup de lucru pentru a ancheta afacerea „Panama Papers”

10 Apr 2016 2094

I se cere demisia Premierul Cameron, afectat de scandalul ”Panama Papers”

09 Apr 2016 2104

Panama Papers Premierul britanic David Cameron a recunscut legătura sa cu fondul de investiții offshore

07 Apr 2016 2139

Scandalul "Panama Papers" atinge cote înalte. David Cameron - "Este vorba despre o afacere privată"

05 Apr 2016 2162

Cameron, atacat. Susţinătorii Brexit-ului consideră că acordul încheiat la Bruxelles este doar o banală hârtie!

20 Feb 2016 2036