Sancțiuni, permise ridicate, dosare penale Trei morți și o persoană rănită grav în județul Constanța

În perioada 25.12.2013 - 05.01.2014, poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Constanța au organizat  3 acţiuni de impunere a legii şi de prevenire a accidentelor rutiere, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier. Astfel, acţiunile s-au concretizat în 1.212 sancţiuni aplicate, în valoare de 292.320 lei. Ca măsură complementară, au fost reţinute 41 permise de conducere  şi au fost întocmite 11 dosare de cercetare penală pentru infracţiuni constatate la regimul rutier. Scopul acţiunii l-a reprezentat reducerea numărului accidentelor grave de circulaţie şi a consecinţelor acestora, determinate de nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii auto. În perioada menţionată, pe raza judeţului Constanţa s-au produs 4 accidente grave de circulaţie soldate cu 3 persoane decedate şi o persoană rănită grav, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 7 accidente grave soldate cu 4 persoane decedate şi 3 persoane rănite grav.
Ca urmare a acţiunilor organizate de  poliţiştii rutieri în ziua de 05 ianuarie 2014 pe drumurile din judeţul Constanţa nu s-au produs accidente de circulaţie. În continuare, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru reducerea numărului de accidente grave de circulaţie şi pentru asigurarea unui trafic mai sigur.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6509

Caz șocant în Valu lui Traian! Inculpatul, gasit în genunchi lângă victimă, ținându-o în brațe - „L-am tăiat, s-a tăiat, tată, tată...!“

13 May 2024 2533

Cetățean nepalez, mort într-un accident la Constanța! Prima condamnare, cu executare. Daune de aproape un sfert de milion de euro

12 May 2024 901

La plaja Modern, Constanța Un sturion mort a fost găsit eșuat la malul mării (Galerie FOTO+VIDEO)

03 May 2024 912

„Ai plecat mult prea devreme dintre noi“ Cine este tânărul mort în accidentul de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, județul Constanța? (VIDEO)

30 Apr 2024 12879

„Dumnezeu să te odihnească în pace, drag prieten“ Cine este tânărul mort în accidentul de la Sinoe, județul Constanța? (VIDEO)

28 Apr 2024 5116

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 1028

UPDATE. Împuşcături într-o şcoală de lângă Helsinki! Trei copii răniți, din care unul mort. Suspectul, un minor

02 Apr 2024 556

Știri Constanța Descoperire tristă în zona plaja Năvodari (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1550

UPDATE Alertă noaptea trecută în Portul Constanța Sud-Agigea! Un marinar, decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 2703

Bărbat mort, găsit pe acoperișul unui bloc din București. Iată ce spun polițiștii

15 Mar 2024 839

Imagini cu impact emoțional Un alt delfin mort, eșuat la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 997

Iulia Navalnaia îl acuză pe Putin că „a luat ostatic„ corpul neînsufleţit al soțului ei

24 Feb 2024 616

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, declarat mort

16 Feb 2024 892

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1748