Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A




Conform unor surse, șoferul decedat care a provocat accidentul mortal cu TIR-ul pe DN 2A a fost condamnat în anul 2020 pentru că a condus fără permis și având alcoolemie, și cu numere false, acesta primind pedeapsa cu „asistare zilnică”, iar în anul 2022 a fost condamnat pentru că a condus fără permis și a primit aceeași pedeapsă cu „asistare zilnică”.
 
Reamintim că, la data de 6 februarie 2024, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră  au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 2A, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu, a avut loc un accident rutier, conform Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 20 de ani, și un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 56 de ani.

Ambele vehicule ar fi circulat în aceeași direcție.
 
În urma accidentului rutier au decedat conducătorul auto și un bărbat, de 21 de ani, pasager în autoturism.
 
Bărbatul aflat la volanul ansamblului rutier a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
 
Din verificările efectuate a rezultat că șoferul autoturismului nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 


Citește și:
Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de pe DN2A! Șoferul autoturismului nu avea permis de conducere (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FOTO+VIDEO Tragedie la Lazu! Un medic de familie și un tânăr, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă!

04 Apr 2024 5854

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 926

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1098

VIDEO Accident mortal la Kogălniceanu! Militar condamnat, la Constanța, cu executare, iar un civil cu suspendare

20 Mar 2024 2671

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1447

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Băneasa! Un pieton a murit

14 Mar 2024 898

FOTO+VIDEO Tragedie rutieră la intrare în Ovidiu! O tânără de 17 ani a murit, în aprilie 2021! Începe procesul

12 Feb 2024 2555

FOTO+VIDEO. Un motociclist şi pasagerul, decedați! Dublă tragedie pe DN 2A, lângă Dorobanțu, în 2019. Dosarul, amânat la Curtea de Apel Constanța

12 Feb 2024 2347

Constanța Coincidențe macabre în cazul accidentului mortal de pe DN2A! Ambele victime sunt născute în februarie și aveau același prenume(GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 5611

Îngrozit de impactul mortal produs între Mihail Kogălniceanu și Constanța Cum a descris șoferul de tir momentul impactului tragic de pe DN 2A (VIDEO)

06 Feb 2024 4850

Viteza a curmat două vieți, pe DN 2A! Imagini de impact din bordul autoturismului unde doi bărbați au murit (VIDEO)

06 Feb 2024 3748

Accident mortal între Mihail Kogălniceanu și Constanța! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

06 Feb 2024 3831

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE. Accident rutier mortal între un autoturism și un tir între Mihail Kogălniceanu și Constanța! Doi bărbați au murit (FOTO+VIDEO)

06 Feb 2024 9606

Motociclist implicat într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1725

Constanța Accident rutier mortal pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Hornbach! Un tânăr a murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 11242