Se împlinesc 57 de ani de la moartea lui George Bacovia

Astăzi s-au împlinit 57 de ani de la moartea lui George Bacovia. Despre Bacovia s-a spus că este un poet simbolist. Criticii au remarcat ulterior că îşi depăşeşte epoca şi a fost recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi poeţi din poezia română modernă.
Numele său real este George Andone Vasiliu, pseudonimul Bacovia ar putea avea legătură cu oraşul său natal, Bacău, care provine din latinescul Bacovia. La doar şase ani învăţa germană. Era bun la desen, caligrafie, muzică şi gimnastică. A dirijat orchestra liceului din care făcea parte şi s-a dedicat scrierii poeziilor. Poemul „Plumb”, unul dintre cele mai importante volume ale sale, a fost inspirat de o vizită la un cavou din cimitirul din Bacău.
Încă din timpul vieţii, Bacovia a fost distins cu numeroase premii pentru calităţile sale literare, printre care se numără premiul pentru volumul „Plumb” din partea Ministerului Artelor, premiul pentru poezie al Societăţii Scriitorilor Români, împreună cu Lucian Blaga, „Premiul Naţional de poezie” împreună cu Tudor Arghezi.
Din cauza stărilor depresive, Bacovia a fost internat de două ori la sanatoriul de boli nervoase din Bucureşti. Ultima parte a vieţii o petrece ca pensionar, la Bucureşti.
A murit în anul 1957, la 76 de ani, şi a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Pe mormântul lui se poate citi: “Ascultă cum din adâncuri/Pământul la dânsul ne chiamă”.
În anul 1971, când a avut loc şi prima ediţie a Festivalului „George Bacovia”, a fost deschisă Casa Memorială „George Bacovia” din Bacău şi a fost dezvelită statuia poetului din centrul oraşului. De-a lungul anilor, poeziile lui Bacovia au fost puse pe muzică şi interpretate de numeroşi artişti precum Nicu Alifantis şi Tudor Gheorghe. 
 
Sursa foto: Wikipedia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Asfalt Dobrogea SRL a câștigat două contracte de peste 1,3 milioane de lei de la Primăria Lumina (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 1129

Unitatea administrativ teritorială comuna Poarta Albă organizează licitaţie public, ofertele se depun până la data de 22.03

01 Mar 2024 396

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării unor terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

18 Sep 2023 2340

Gheorghe Jora, regizor al unor importante spectacole montate la Teatrul Dramatic Constanța

28 Jun 2023 1091

Primăria Cumpăna, anunț important despre un nou amplu proiect de modernizare a străzilor din comună

20 Jan 2023 1358

IPJ Bacău Comunicat de presă - 12.01.2022

12 Jan 2022 964

Județul Constanța Avarie RAJA la 23 August. Cine este afectat

20 Nov 2021 1343

#DobrogeaDigitală George Bacovia – 140 de ani de la naștere

17 Sep 2021 4380

George Bacovia s-a născut într-o zi de 4 septembrie. De unde a pornit ideea poeziei „Plumb“

04 Sep 2021 3442

22 mai 1957. S-a stins din viață scriitorul George Bacovia

22 May 2021 1816

#DobrogeaDigitală Portret George Bacovia, în viziunea memorialistului Pericle Martinescu

04 Sep 2020 3488

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu Întâlnire tulburătoare cu Bacovia, cu un an înainte de a trece pe „tărâmul celălalt”

30 Dec 2019 2632

Prima probă scrisă a bacalaureatului 2019. Peste 100 de elevi din Constanța au absentat. Ce spune inspectoratul școlar

01 Jul 2019 2744

Într-o zi de 17 Septembrie 1881 s-a născut George Bacovia

17 Sep 2016 3267

Lumea poeziilor George Bacovia - Nervi de toamnă

19 Sep 2015 6737