Şeful IPJ Constanţa face recomandări

Comisarul-şef Valentin Burlacu, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, având în vedere condiţiile meteo, limitarea deplasărilor în judeţ, precum şi în afara lui, pe cât posibil. La rândul lor, lucrătorii Serviciului Rutier recomandă conducătorilor auto să se asigure că maşinile sunt echipate corespunzător pentru iarnă şi corespund din punct de vedere tehnic. „Nu vă urcaţi la volan până când nu curăţaţi bine maşina, asigurându-vă că parbrizul, luneta, farurile, stopurile şi oglinzile laterale vă oferă vizibilitate maximă asupra drumului. Folosiţi pneuri de iarnă, nu înainte însă de a verifica presiunea acestora. Să nu vă lipsească din portbagaj săculeţul cu nisip, lopata pentru îndepărtat zăpada, cablul de tractare, vesta reflectorizantă, triunghiul reflectorizant pentru semnalizarea avariilor şi trusa medicală. În trafic, adoptaţi o conduită preventivă în conducere şi adaptaţi viteza condiţiilor meteo-rutiere, îndeosebi pe drumul în curbă şi în pantă. Vă reamintim că limitele de viteză pentru circulaţia pe timp de iarnă sunt de 30 de km în localităţi, respectiv de 50 de km pe oră în afara acestora. În actualele condiţii, când drumul este acoperit cu polei sau mâzgă, folositi frâna de motor. Semnalizaţi din timp orice manevră pe care intenţionaţi să o efectuaţi şi nu vă aventuraţi în depăşiri care vă pot pune în pericol, atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care vă precedă pentru a putea opri în condiţii optime atunci când situaţia o impune“, conform poliţiştilor. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 373

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 415

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 467

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 476

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 548

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 572

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 423

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 357

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 556

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 713

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 696

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 590

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 648

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 661