Semnificaţii istorice - 17 septembrie

În 1821 a încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, "Şcoala de la Sfântul Sava" - 1818 (n. 5 iunie 1779)

642 - Oraşul Alexandria a fost luat în stăpânire de arabi, iar celebra Bibliotecă a fost arsă.

1787 - A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială

1854 - S-a născut inventatorul David Buick, fondatorul "Buick Motor Car Company" (m. 5 martie 1929)

1863 - A încetat din viaţă Alfred de Vigny, poet, prozator, dramaturg francez (n. 27 martie 1797)

1876 - S-a născut compozitorul Alexis Catargi (m. 20 august 1923)

1901- S-a născut Sir Francis Chichester, câştigătorul primei curse transatlantice; în 1966, în 226 de zile, la bordul ambarcaţiunii "Gipsy Moth IV", a realizat prima cursă solitară în jurul lumii, în urma acestui succes, fiind înnobilat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (m. 26 august 1972)

1919 - A fost înfiinţat la Cluj Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (în prezent Academia de Muzică "Gheorghe Dima")

1922- S-a născut violoncelistul de talie internaţională Radu Aldulescu; în anul 2000, i-a fost acordat Ordinul Naţional "Steaua României", în grad de Mare Ofiter (m. 19 martie 2006).

1931 - S-a născut actriţa Anne Bancroft (Anna Maria Louisa Italiano); Premiul Oscar pentru rolul Annie Sullivan din filmul "The Miracle Worker" (m. 6 iunie 2005)

1935- România a fost aleasă membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor (viitoare ONU)

1963 - Premiera primei coproducţii franco-române, filmul "Codin", ecranizare a romanului lui Panait Istrati

1996 - A încetat din viaţă Spiro Agnew, vicepreşedinte al SUA (n.1918)

1997 - A încetat din viaţă Arşavir Acterian, scriitor şi publicist. ("Jurnalul unui pseudofilozof", "Jurnal în căutarea lui Dumnezeu", "Despre mirare" şi "Potrete şi trei amintiri de puşcăriaş") (n. 18 septembrie 1907)

1998 - A încetat din viaţă scriitorul Dorel Sibii, redactor la revista de cultură Arca. Premiul naţional de dramaturgie, Camil Petrescu-secţia teatru pentru copii (n. 12 decembrie 1943).

1999 - Regele Mihai şi-a revendicat, prin intermediul a trei acţiuni înaintate Tribunalului Bucureşti, retrocedarea tuturor bunurilor mobile şi imobile ce i-au fost confiscate suveranului, dar şi altor membri ai Casei Regale, în martie 1945.

2002 - Japonia a cerut oficial scuze faţă de Coreea de Nord, pentru ocuparea peninsulei în perioada 1910-1945.

2006 - A încetat din viaţă Patricia Kennedy Lawford, sora fostului preşedinte american J. F. Kennedy şi fosta soţie a actorului britanic Peter Lawford

2006 - A încetat din viaţă Aristide Buhoiu, cunoscut realizator de televiziune, "Drumuri europene", cu cea mai mare audienţă la TVR. (n. 4 aprilie 1938).

2007 - Orientul Mijlociu - Zi comemorativa a masacrului din 1982, din taberele de refugiaţi palestinieni de la Sabra şi Chatila din Beirut - zi hotărâtă de Liga Arabă.

Sursa: mediafax


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 325

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 270

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1544

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1837

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 639

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 969

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 641

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 666

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1066

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 886

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 772

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 810

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 930

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1714

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 919