Şoferul care ar fi provocat accidentul de pe DN22, în urma căruia au decedat două persoane, reţinut timp de 30 de zile


Vasile Neagoie, şoferul care ar fi provocat tragicul accident de duminică dimineaţă, în urma căruia au murit doi bărbaţi, iar o femeie a fost grav rănită, a fost reţinut preventiv timp de 30 de zile. Bărbatul se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) al IPJ Constanţa.
 
Astfel, ieri, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de Vasile Neagoie, „cercetat în stare de recidivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 C.pen, vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 1 C.pen, părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. 1 C.pen şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen“.


Reamintim că un taximetrist în vârstă de 36 de ani, din municipiul Constanţa, şi pasagerul acestuia, de 27 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, au decedat, duminică dimineaţă, pe DN 22, dinspre Tulcea către Constanţa. Totul s-a petrecut la kilometrul 274+400, unde un autoturism marca Audi, condus de un bărbat de 30 de ani, din localitatea Cobadin, a intrat în coliziune frontală cu o Dacia Logan (taxi), care circula din sens opus. În urma impactului a mai fost rănită şi o pasageră de 28 de ani.
 
Conducătorul auto a fost identificat şi audiat de poliţiştii constănţeni, după care a fost dus la Urgenţe, la Spitalul Judeţean din Constanţa, pentru că acuza dureri de membre. Se pare că şoferul autoturismului Audi ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Acesta ar fi avut o alcoolemie de 1,45 g/l în sânge.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 904

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 450

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 641

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 484

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 840

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 689

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 748

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1212

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 857

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 430

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 490

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 945

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 852

Accident rutier la Doraly, în Constanța (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1705

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 814