Sute de militari din România, Marea Britanie şi Statele Unite desfăşoară un antrenament în Marea Neagră

Peste 700 de militari din România, Marea Britanie şi Statele Unite desfăşoară, în perioada 12-15 mai, în apele teritoriale ale României, un amplu exerciţiu de antrenament.
 
Fregata „Regele Ferdinand”, Dragoarele Maritime „Lt. Dimitrie Nicolescu” şi „Lupu Dinescu”, împreună cu distrugătorul american USS „Oscar Austin”, vor executa proceduri de luptă antisubmarin şi de luptă împotriva ameninţărilor de la suprafaţă.
 
De asemenea, sunt programate şi exerciţii de luptă antiaeriană, iar simularea inamicului aerian va fi asigurată de două aeronave MIG21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române şi de două avioane de vânătoare Typhoon din partea Forţelor Aeriene Britanice.
 
Exerciţiile au ca scop creşterea nivelului de instruire a echipajelor navelor participante şi consolidarea interoperabilităţii între ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care participă la aplicaţie, precum şi între categoriile de forţe participante.
  
De menţionat că USS „Oscar Austin” este dotat cu lansatoare de rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acţiune şi cu sisteme de artilerie navală şi de lansare torpile antisubmarin, care îi permit nimicirea adversarurlui pe o rază de peste 1.000 de kilometri. Distrugătorul american a acostat în Portul Constanţa, astăzi, 11 mai, pentru o escală de o zi.



Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DRDP Constanța Atenție! Se fac lucrări de întreținere pe Autostrada Soarelui

25 Apr 2024 333

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 290

Firme Constanța Se suplimentează ordinea de zi a AGOA THR Marea Neagră SA. Ce puncte au fost adăugate

20 Apr 2024 473

UPDATE Intervenție dificilă de salvare pe Marea Neagră! Intervine o ambarcațiune ARSVOM

20 Apr 2024 1017

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 417

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 473

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1449

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 432

Staff-ul CERONAV, în Austria, prezent la un eveniment ce vizează Schengen

13 Apr 2024 470

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 465

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 449

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 748

Constanța THR Marea Neagră SA și-a schimba sediul social și vinde mai multe imobile!

05 Apr 2024 660

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Postura NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre rămâne vitală”

05 Apr 2024 477

Romgaz și SOCAR vor construi Terminalul LNG la Marea Neagră. Anunțul Ministrului Energiei (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 676