Romgaz și SOCAR vor construi Terminalul LNG la Marea Neagră. Anunțul Ministrului Energiei (GALERIE FOTO)

Foto: Facebook/Sebastian BurdujaMinistrul energiei Sebastian Burduja a efectuat zilele acestea o vizită la Baku în Azerbaidjan în cadrul căreia s-a discutat despre Terminalul LNG la Marea Neagră și Coridorul Verde.

În cadrul vizitei a avut o întrevedere de nivel înalt cu Președintele Ilham Aliyev, după care au urmat lucrările comisiei mixte, pe care am prezidat-o împreună cu Sahil Babayev, ministrul muncii în guvernul azer. Agendă bilaterală, la 15 ani de la începutul parteneriatului strategic, acoperă mai multe teme cheie: energie (domeniul fanion al cooperării), transporturi, economie, turism și cultură, digitalizare etc.

„În a doua parte a zilei, a avut loc o vizită de lucru la DOST — este centrul de servicii sociale, inventat de Azerbaidjan, premiat la nivel internațional. Aici cetățenii își rezolvă orice problemă în 10 minute. Serviciile sunt digitale și integrate: de la obținerea pensiei până la indemnizația acordată persoanelor cu dizabilități“ - amia menționat Sebastian Burduja.

Acesta a menționat că continuat cu bilaterala cu ministrul energiei, Parviz Shahbazov unde au fost analizate două subiecte majore:

1. Terminalul LNG la Marea Neagră. Cândva, proiectul s-a numit AGRI. Obiectivul este aducerea gazului azer, prin Georgia și Marea Neagră, pe piața europeană. Romgaz și SOCAR au terminat studiul de fezabilitate, rezultatele sunt pozitive. România și-a arătat disponibilitatea pentru finanțarea terminalului de la Portul Constanța. Până la finalul anului, vor fi stabilite structura companiei de proiect și finanțarea necesară. Pentru România, investiția ne va consolida poziția de hub energetic, iar pentru Europa va constitui o nouă alternativă la gazul rusesc.

2. “Coridorul Verde”. Cablul în curent continuu pe traseul Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria a ajuns la etapa studiului de fezabilitate. Urmează operaționalizarea companiei de proiect, accesarea finanțărilor europene și luarea unei decizii finale de investiții, după terminarea documentației tehnice. Pentru România, o nouă interconectare va însemna acces la o piață nouă, consolidarea securității sistemului energetic național și, pe termen mediu și lung, energie mai verde, la un preț mai mic, pentru toți românii.

„Azerbaidjan și România mai au un lucru în comun: sunt porți de acces pe cele mai importante rute de transport, iar conectarea Mării Caspice de Marea Neagră, a Asiei de Europa, este o oportunitate strategică. Avem toate premisele pentru a duce relația bilaterală la următorul nivel: deschidere maximă, un ambasador remarcabil, ES Vasile Soare, și proiecte de anvergură. Continuăm. Înainte, împreună“ - a mai adăugat ministrul Sebastian Burduja. 

Despre Societatea Nationala de Gaze Naturale Romgaz SA
 
Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 4 aprilie 2024, societatea a fost înființată în anul 2001 și are sediul în Piața C.i.motas, Nr. 4, Mediaș, Județ Sibiu.

Pentru anul 2022 a raportat cifră de afaceri de 13.071.969.020 lei, profit de 2.531.945.414 lei și 5228 angajați.

Societatea se ocupă cu Extractia gazelor naturale

Acționari sunt Statul Român prin Ministerul Energiei cu 70,007109% și Lista Acționari Persoane Juridice și Fizice cu 29,99%.

Administratori sunt Botond Balasz, Răzvan Brasla, Dan Dragoș Drăgan, Aristotel Marius Jude, Gabriel Marius Nut, Gheorghe Silvian Sorici și Elena Lorena Stoian.
 
Despre SOCAR Petroleum SA

 
Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 4 aprilie 2024, societatea a fost înființată în anul 2000 și are sediul în Strada Pechea, Nr. 32-36, Et. 4, București, Sector 1.

Pentru anul 2022 a raportat cifră de afaceri de 2.598.746.673 lei, profit de 5.369.510 lei și 690 angajați.

Societatea se ocupă cu comert cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate.  

Acționari sunt BECRUX INVESTMENT & FINANCE B.V.cu 65.248484% și GACRUX INVESTMENTS & FINANCE B.V.cu 34.751516%, ambele din Țările de Jos

Administratori sunt Gasimov Anvar, Zaur Gahramanov și Javid Mammadov din Azerbaidjan.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: 

Cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, Neptun Deep intră în faza de dezvoltare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Greenpeace atacă în instanță PUZ-ul emis pentru proiectul Neptun Deep

07 Feb 2024 817

Premierul Marcel Ciolacu Cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, Neptun Deep intră în faza de dezvoltare

04 Aug 2023 673

Neptun Deep Ce răspuns au primit OMV Petrom și Romgaz de la APM Constanța?

25 Jun 2023 1729

OMV Petrom și Romgaz anunță decizia de a dezvolta Neptun Deep, din județul Constanța. Investiție de 4 miliarde de euro

21 Jun 2023 1147

Investiții Constanța Date din proiectul Neptun Deep, investiție de peste 4 miliarde de dolari. Zăcămintele Domino și Pelican Sud (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1727

Premierul a discutat cu reprezentanţii Romgaz despre punerea în producţie de noi sonde

10 Jan 2023 1196

Romgaz a finalizat cu succes tranzacția cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră

02 Aug 2022 1088

UPDATE Romgaz semnează contractul prin care va prelua participația Exxon în proiectul Neptun Deep (VIDEO)

03 May 2022 1793

Romgaz împrumută 325 de milioane de euro pentru a achiziționa acțiunile Exxon Mobil din Marea Neagră

30 Mar 2022 1431

S-a decis în ședința de Guvern Ce procent din profitul Nuclearelectrica și Romgaz va reveni statului

25 Mar 2022 1745

AGEA societății Romgaz SA, convocată în ședință. Pe ordinea de zi, contractul de vânzare-cumpărare cu ExxonMobil

23 Mar 2022 1324

Acționarii Romgaz vor analiza din nou contractul de vânzare-cumpărare a participaţiei Exxon în Neptun Deep. Când va fi luată o decizie în acest caz

23 Mar 2022 1332

Ministrul Energiei, Virgil Popescu Gazele naturale din Marea Neagră vor începe să fie extrase peste cinci ani

17 Dec 2021 1640

Acord între Romgaz SA şi ExxonMobil privind Neptun Deep. În ce constă proiectul

26 Oct 2021 2233

Proiectul de 600 de milioane de euro Romgaz - GSP Power, scos din PNRR. Ce a declarat ministrul Energiei

17 Jul 2021 3689