Transportatorii din România vor ieși din nou în stradă luna viitoare

Nemulțumiți de valoarea taxei RCA și de deciziile luate de guvernul tehnocrat pentru domeniul în care activează, transportatorii din România pregătesc un nou protest de amploare, în București și alte reședințe de județ din țară. Potrivit unui comunicat remis astăzi, mitingul ar urma să aibă loc pe data de 15 septembrie.
 

“Din respect față familiile cu copii mici, am avut în vedere evitarea datei de început a anului școlar atunci când am stabilit data de 15 septembrie. Spre deosebire de anul trecut, protestul nu se va desfășura doar în București, ci va fi la nivel național și este foarte posibil să se prelungească pe termen nedefinit“, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Opertorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

 
Protestul este organizat de COTAR, UNTRR, ARTRI, APTE2002, FORT și APULUM. Potrivit comunicatului citat, mitingul ar urma să înceapă simultan atât în București, cât și în alte orașe din țară, nemenționate încă, începând cu ora 9:00.  În Capitală, transportatorii nemulțumiți vor picheta sediile  Guvernului și Parlamentului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acord privind încetarea protestelor fermierilor și transportatorilor, semnat la Palatul Victoria

02 Feb 2024 940

Sondaj de opinie Considerați îndreptățit protestul fermierilor și transportatorilor?

21 Jan 2024 918

Senatul, convocat luni în sesiune extraordinară. Se va discuta despre OUG privind transporturile

19 Jan 2024 759

Protestele transportatorilor continuă la Constanța! Unde s-au adunat protestatarii (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Jan 2024 1548

Primăria București a aprobat un protest al transportatorilor și fermierilor în parcarea din Piața Constituției

18 Jan 2024 626

Guvernul a aprobat soluțiile Ministerului transporturilor și infrastructurii pentru rezolvarea revendicărilor solicitate de către transportatorii rutieri

18 Jan 2024 668

Marcel Ciolacu „Vreau să găsim soluţii pentru restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburanţi“ (VIDEO)

18 Jan 2024 618

Şedinţă de Guvern, joi. Se discută despre măsuri ca răspuns la revendicările formulate de transportatori şi fermieri

18 Jan 2024 701

Fermierii care protestează în stradă au început negocierile cu ministrul Agriculturii!

18 Jan 2024 660

Transportatorii se întâlnesc astăzi cu premierul Marcel Ciolacu. Despre ce se va discuta

17 Jan 2024 673

Protest al transportatorilor și fermierilor în Punctul de Trecere a Frontierei Siret! Anunțul Jandarmeriei Suceava

17 Jan 2024 630

Știri Constanța Metoda găsită de protestatarii de la Constanța pentru a continua să-și exprime nemulțumirile, deși vremea de afară este rece (FOTO+VIDEO)

16 Jan 2024 1149

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu face un apel către fermieri să meargă acasă

16 Jan 2024 747

Știri Constanța LIVE. Transportatorii nu cedează! Continuă protestul la Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Jan 2024 2214

ZIUA LIVE. Prefectul Silviu Coșa „Nu am primit nicio sesizare sau memoriu de la transportatori și agricultori. MAI și-a făcut datoria, iar cetățenii din Constanța nu au fost puși în pericol”!

16 Jan 2024 1055