Trei victime în urma unui accident dintre un scuter şi un autoturism, produs la ieşirea din Ovidiu (video)

Un american de la baza militară NATO din Mihail Kogălniceanu a fost rănit în urmă cu puţin timp într-un accident rutier la ieşire din Ovidiu. Maşina i-a luat foc, după ce s-a lovit de un copac. Vinovat este un scuterist care i-a tăiat faţa. Accidentul a făcut în total trei victime, iar două maşini şi un scuter s-au făcut praf. Bărbatul care se afla pe scuter a ieşit de pe un drum de ţară în drumul naţional, direct în faţa unui autoturism care venea de la Mihail Kogălniceanu. La volanul lui se afla un cetăţean american, care face parte din personalul civil al bazei NATO din localitate. Aici a lovit în plin o maşină în care se afla o familie din Suceava, ce tocmai îşi încheiase vacanţa petrecută în Bulgaria. Printre pasageri erau şi doi copii de 6 şi 10 ani. După impact, autoturismul americanului a ieşit de pe şosea, s-a izbit de un pom şi a luat foc. Şoferul a fost scos dinăuntru înainte să ardă de viu. Bărbatul care conducea scuterul se disculpă. Poliţiştii îl contrazic şi, pe lângă aceasta, spun că omul consumase alcool. Scuteristul este cercetat penal pentru vătămare corporală.

Vezi video >>aici<<

Sursa: Reporterntv.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3133

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1136

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1881

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2131

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12909

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2186

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6228

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2560

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3721

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2225

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5449

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4737

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24180

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5228

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16942