Un avion rusesc s-a prăbușit după decolare. Sunt zeci de morţi

Un avion rusesc s-a prăbușit astăzi, la puțin timp după decolare, pe un aeroport din Sudanul de Sud, provocând moartea a peste 40 de persoane aflate la bord sau la sol, informează Reuters. Potrivit unui martor citat de Reuters, stabilizatorul vertical și alte fragmente ale avionului au fost văzute de-a lungul malurilor râului Nilul Alb din apropiere de aeroportul din Juba. El susține că peste 40 de cadavre se află la locul prăbușirii, deși nu a putut preciza câți dintre aceștia s-ar fi aflat la bord.
Potrivit Agerpres, un agent de poliție de la fața locului a declarat că au existat doi supraviețuitori, printre care un copil, dar nici acesta nu a putut preciza numărul exact al persoanelor aflate la bord. Un purtător de cuvânt al Președinției a spus că avionul, de tip Antonov, avea la bord în jur de 20 de pasageri și membri ai echipajului, din care au supraviețuit doi. El admite că este posibil ca și alte persoane aflate la sol să-și fi pierdut viața în urma prăbușirii avionului.
Ziarul South Sudan Tribune informează pe Twitter că avionul era unul de marfă, cu un echipaj format din cinci ruși, la bord aflându-se șapte pasageri, a căror naționalitate nu este precizată.


sursa foto: bn24.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prefectul județului Constanța, la comemorarea militarilor decedați în dublul accident aviatic - „A rămas multă durere în sufletele celor apropiați“

02 Mar 2024 663

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2088

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2094

Un avion militar rusesc cu zeci de prizonieri ucraineni la bord s-a prăbuşit!

24 Jan 2024 930

Un avion s-a prăbușit în Amazonia. Mai mulți morți

17 Sep 2023 901

Tragedie în Italia! O fetiță de 5 ani a murit după ce un avion militar s-a prăbușit peste o mașină

16 Sep 2023 1019

Avionul lui Prigojin, prăbușit în apropiere de Moscova. Lista cu pasagerii de la bord, publicată de Rosaviația

24 Aug 2023 843

Un avion s-a prăbușit pe o şosea din centrul Malaeziei. Mai mulți morți (VIDEO)

17 Aug 2023 1094

Avion prăbușit în Franța! Trei persoane au decedat

16 Aug 2023 958

Un avion care acționa pentru stingerea incendiilor în Grecia s-a prăbușit

25 Jul 2023 1069

Tragedie în Italia! Două avioane militare s-au ciocnit în zbor în timpul unui exercițiu. Piloții au murit (VIDEO)

07 Mar 2023 1823

Dublu accident aviatic, în județul Constanța, soldat cu opt morți! A trecut un an de la tragedie

02 Mar 2023 5278

Retrospective 2022 Eveniment unic în istoria evenimentelor aviatice din zona Dobrogei. Dublu accident aviatic în județul Constanța. Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Dec 2022 1997

Rusia Avion militar prăbușit peste un bloc de locuințe. 13 persoane, printre care trei copii au murit

18 Oct 2022 2048

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gălănești. Două persoane au decedat în urma accidentului aviatic

11 Sep 2022 1237