UPDATE. Unul dintre răniți, transportat la Spitalul de Urgență din Constanța Accident cu români la granița cu Bulgaria

Accident cu români în Bulgaria, la câțiva kilometri de granița cu România. Un echipaj de prim-ajutor a plecat dinspre Mangalia către țara vecină, pentru a prelua o persoană rănită grav, după ce un autoturism în care se aflau patru români s-a răsturnat, relatează reporterntv.ro.

Evenimentul rutier s-a prdus în regiunea Dobrich, aproape de granița cu România, pe fondul unor condiții meteo nefavorabile: Ceață densă,  o temperatură de -4 grade Celsius, iar carosabilul era umed, potrivit reporentv.ro.


UPDATE, ora 7.35
Un bărbat rănit în urma impactului a fost transportat de o ambulanță trimisă din România la spitalul din Mangalia. Starea sa este stabilă, potrivit medicilor de pe ambulanță.Dacă starea sa se va agrava, medicii ar putea decide transferarea pacientului la Spitalul Județean Constanța.În autoturism se aflau încă trei persoane care au rămas în Bulgaria. Polițiștii bulgari cercetează cazul.

UPDATE ora 11.30 
Potrivit medicului de gardă de la Urgenţa spitalului Mangalia, bărbatul rănit a rămas sub supraveghere medicală. Familia sa a cerut să nu se facă publice informaţii despre starea lui de sănătate. Celelalte trei persoane implicate în accident au fost transportate la un spital din Bulgaria, apoi au mers la poliție pentru declarații.
Autoritățile bulgare au început o anchetă pentru a afla împrejurările în care s-a produs accidentul.
Până acum, Ministerul român al Afacerilor Externe nu a făcut nicio precizare legată de acest accident rutier petrecut pe teritoriul Bulgariei aproape de granița cu România.

Accidentul ar fi avut loc din cauza neadaptării autovehicolului la condițiile de drum.

UPDATE ora 16.10

Pacientul român rănit în urma impactului pe teritoriul Bulgariei a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Potrivit medicilor de pe ambulanță, după ce i-au fost acordate primele îngrijiri la spitalul din Mangalia, pacientul a fost transfportat la SCJU pentru îngrijiri specializate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident în Bulgaria MAE a anunțat că șoferii sunt români, iar pasagerii cetăţeni străini

02 Jan 2024 932

Trei români au murit în Bulgaria. Care este starea pacienților internați la Spitalul Floreasca?

07 Aug 2022 1170

Accident grav cu trei români morți în Bulgaria Pacientul care se află în stare mai gravă a ajuns la spitalul din București

06 Aug 2022 1269

Nicolae Ciucă, după accidentul rutier grav din Bulgaria "Instituțiile statului sunt pregătite să ofere sprijin cetățenilor săi, indiferent unde s-ar afla"

06 Aug 2022 1390

Trei elicoptere din Craiova, Galaţi şi Constanţa vor prelua câte un rănit român Cinci români, transportați cu elicopterul în țară. Patru persoane au decedat pe loc după un accident pe o șosea din Bulgaria

06 Aug 2022 2781

Turiştii români răniţi în accidentul din Bulgaria ar putea primi despăgubiri record

23 Sep 2014 1933

Unul dintre românii răniţi ieri în accidentul din Bulgaria a fost operat

22 Sep 2014 2735

Tragedie rutieră în Bulgaria. Un mort şi 14 răniţi Turişti români, implicaţi într-un accident grav (galerie foto)

22 Sep 2014 2177

Agerpres Istoricul negru al tragediilor rutiere din străinătate, cu români implicaţi

21 Sep 2014 1811

UPDATE. Un mort şi 14 răniţi, turişti români Accident rutier grav în Bulgaria

21 Sep 2014 3170