Urmare a declaraţiilor lui Radu Mazăre CSM admite sesizarea lui Kovesi cu privire la apărarea reputaţiei profesionale şi a imaginii sale publice

Referitor la acelaşi dosar, în data de 23.06.2014, la finalul şedinţei Consiliului Local Constanţa, primarul Municipiului Constanţa a afirmat că în cauză nu a fost respectată procedura şi că Parlamentul poate şi trebuie să voteze o rezoluţie prin care să ceară suspendarea procurorului-şef al DNA până la lămurirea situaţiei.

Inspectorii judiciari au evidenţiat faptul că afirmaţiile făcute în cadrul unei instituţii publice, de către conducătorul acesteia, cu privire la modul de instrumentare a unui dosar penal aflat în curs de soluţionare, precum şi aprecierile referitoare la procedura ce ar trebui urmată, sunt de natură să afecteze încrederea în actul de justiţie şi în echidistanţa şi imparţialitatea procurorilor D.N.A.
S-a reţinut de către inspectorii judiciari faptul că prezentarea ştirilor în maniera menţionată a fost de natură a induce opiniei publice ideea că afirmaţiile făcute au un grad ridicat de veridicitate şi de a crea un dubiu serios cu privire la probitatea profesională a persoanelor vizate. Întrucât doamna Laura Codruţa Kovesi şi doamna Livia Stanciu ocupă funcţii de conducere importante în sistemului judiciar - procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv preşedinte al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul unor instituţii care instrumentează dosarele de corupţie, respectiv soluţionează aceste cauze în ultimă instanţă, dubiul cu privire la probitatea profesională a celor două persoane, artificial creat în opinia publică, se răsfrânge şi asupra instituţiilor pe care le reprezintă şi, implicit, asupra întregului sistem, conturându-se ideea că întregul sistem judiciar este corupt.

Toate aceste afirmaţii sunt realizate printr-o prezentare deformată a realităţii, printr-o interpretare subiectivă a faptelor, fără o corectă informate a publicului asupra aspectelor în discuţie. În legătură cu afirmaţiile domnului Mazăre Radu, inspectorii judiciari au apreciat faptul că antamarea acestor chestiuni în cadrul şedinţei unei instituţii publice fără atribuţii jurisdicţionale, sunt aspecte care contravin obligaţiei de rezervă ce incumbă reprezentanţilor puterii executive, în raport cu aprecierea legalităţii actelor efectuate de judecători şi procurori. Prin urmare, Plenul Consiliului a hotărât admiterea sesizării preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii privind apărarea independenţei sistemului judiciar, precum şi a cererii doamnei Laura Codruţa Kovesi, procuror - şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de apărare a reputaţiei profesionale şi a imaginii sale publice, dar şi a imparţialităţii procurorilor din cadrul DNA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 515

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2775

Avocatul Cuculis – „Ar mai exista o singură variantă prin care judecătoarea să nu participe în cazul în 2 Mai“ (VIDEO)

25 Apr 2024 689

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 917

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 20911

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 527

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

21 Apr 2024 413

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 411

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1573

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 973

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5569

Magistratul Ruxandra Vasile nu va veni la Judecătoria Medgidia, a decis CSM

12 Apr 2024 487

Știri justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, programat pentru interviul de procuror

11 Apr 2024 530

Știri justiție Constanța La Tribunalul Constanța sunt 17 posturi disponibile pentru transferul judecătorilor! Câte sunt la Curtea de Apel

10 Apr 2024 496

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1417