Vezi programul IPS Teodosie în perioada 23-25 martie

Duminică, 23 martie, începând cu ora 8.45, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Buna Vestire”, situată în apropierea localității Mircea Vodă.

Luni, 24 martie, începând cu ora 15.00 ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie a darurilor mai înainte sfințite la mănăstirea Strunga din judeţul Constanţa; aşezământul monahal îşi va serba hramul a doua zi, de Buna Vestire (25 martie).

Tot luni, începând cu ora 18.00, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Buna Vestire” din localitatea Năvodari (zona centru), apoi se va pleca în procesiune pe următorul traseu: biserica „Buna Vestire” – centru – primărie – biserica „Buna Vestire”. Credincioșii prezenți vor putea cinsti moaștele Sfinților Epictet, Astion și Pantelimon, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Marți, 25 martie, de la ora 8.45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Buna Vestire” din Constanța (str. Dionisie cel Mic).

Buna Vestire este una dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului; marchează momentul în care Fecioara Maria primeşte, de la Arhanghelul Gavriil, vestea că este aleasă de Dumnezeu să devină Maică a Domnului sau „scara cerească pe care S-a pogorât Dumnezeu”, aşa cum o numeşte Biserica în cântările sale.

Arhanghelul bunelor vestiri, Gavriil, i s-a arătat Fecioarei Maria şi i-a spus: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca I, 28). Văzând teama Fecioarei Maria a adăugat: „Nu te teme Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema” (Luca I, 30-32). Atunci, Fecioara Maria, plină se smerenie, a plecat capul şi a zis: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Este momentul în care „puterea Celui de sus a umbrit-o atunci, spre zămislire” şi S-a întrupat Mântuitorul Hristos.

În cadrul Arhiepiscopiei Tomisului își serbează hramul următoarele biserici și mănăstiri: parohia „Buna Vestire” (Constanța, str. Dionisie cel Mic), parohia „Buna Vestire” (Năvodari – Str. Constanței), parohia misionară „Buna Vestire” (Sibioara) și mănăstirile: „Buna Vestire și Sfinții doctori fără de arginți Cozma și Damian” (loc. Mircea Vodă) și Strunga (localitatea Strunga).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Raja

22 Mar, 2014 08:33

cand aveti de gand sa platiti apa pe care o consumati... aveti 25.000 ron de plata...

Articole asemanatoare

De praznicul Izvorului Tămăduirii, IPS Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 231

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

08 May 2024 556

Avocata Irina Luminița Stanciu – „Susțin în mod cert nevinovația clientului meu, Arhiepscopul Tomisului“

08 May 2024 1065

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

08 May 2024 440

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA Constanța

08 May 2024 1384

Unde este așteptat IPS Teodosie, marți, 07 mai?

06 May 2024 766

LIVE ÎPS Teodosie - „Lumina din Cer a coborât în Ierusalim și a fost adusă și în orașul de la malul mării!” (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1595

ÎPS Teodosie „În fiecare an Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră“ (VIDEO)

04 May 2024 525

Constanța ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

04 May 2024 650

Programul ÎPS Teodosie în zilele de Paști. Procesiune cu Sfânta Lumină la malul Mării Negre

03 May 2024 531

Unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 4 – 8 mai 2024

03 May 2024 486

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-3 mai?

30 Apr 2024 542

Arhiepiscopia Tomisului așteaptă mii de credincioși, în noaptea de Înviere (VIDEO)

30 Apr 2024 503

LIVE-VIDEO Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Sărbătoarea Religioasă este comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii, a Pământului cu Cerul, a îngerilor cu oamenii” (FOTO)

30 Apr 2024 1202

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 24 – 30 aprilie 2024

23 Apr 2024 1126