Victor Ponta, favorit la prezidenţiale

Liderul PSD Victor Ponta ar câştiga alegerile prezidenţiale indiferent de contracandidatul pe care l-ar avea în cursa pentru Cotroceni, arată un sondaj realizat de INSCOP Research la comanda „Adevărul“. Astfel, Ponta l-ar învinge fără probleme pe Crin Antonescu, actualul prezidenţiabil al Uniunii Social Liberale.

Potrivit cercetării, într-o confruntare în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Victor Ponta ar învinge toţi candidaţii ale căror nume au fost vehiculate în media, inclusiv pe candidatul oficial al USL, liberalul Crin Antonescu, cu 60% la 40%.  În schimb, Crin Antonescu l-ar învinge pe Mihai Răzvan Ungureanu cu 59% la 41%.  INSCOP constată că „o pondere însemnată din electoratul actual al PNL (46,7%) ar vota cu Victor Ponta pentru funcţia de preşedinte în dauna lui Crin Antonescu“.
 
Victor Ponta ar fi votat de 66% din electoratul PSD şi de 63,3% din votanţii UDMR, care-l apreciază probabil pentru intenţia de a semna un protocol de colaborare cu reprezentanţii politici ai maghiarimii, 57,4% din votanţii partidului lui Dan Diaconescu, care practică un populism mai degrabă de stânga, şi de 87,5% din votanţii Forţei Civice, partid încă nesemnificativ electoral.
 
Crin Antonescu ar fi preferat de 53% din electoratul propriului partid şi de peste 50% din electoratul PDL şi PRM. Într-o finală Ponta-Antonescu, 58,9% din alegătorii PDL l-ar alege pe Crin Antonescu şi 41,1% pe Victor Ponta, ceea ce explică şi declaraţiile liderilor PDL din echipa lui Vasile Blaga în favoarea unei alianţe PDL-PNL.
 
Din punct de vedere al regiunii, locuitorii din Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş îl preferă într-o măsură mai mare pe Victor Ponta faţă de Crin Antonescu, relevă INSCOP. Crin Antonescu ar pierde în marja de eroare confruntarea cu Sorin Oprescu (51% la 49%).
 
INSCOP observă că pe Sorin Oprescu îl preferă tinerii sub 35 de ani şi persoanele peste 65 de ani, în timp ce pe Crin Antonescu îl preferă segmentul de vârstă 35-50 ani.
 
Sursa AICI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 422

Firme Constanța David Lucian Vlagea, numit administartor al Vector Industrial System SRL

03 May 2024 308

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 563

Firme Constanța Restaurantul Taverna Rockerilor SRL a fost fondat în 2 Mai, comuna Limanu

01 May 2024 400

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 547

Istoria Dobrogei - BibliografieSextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

26 Apr 2024 1439

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 438

Spectacolul de operă „Rigoletto” de G. Verdi, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

17 Apr 2024 611

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 581

Atenție, se oprește apa în zonele KM 4 și Far din Constanța!

16 Apr 2024 521

RAJA Constanța Mai mulți consumatori din Constanța rămân fără apă la robinete, miercuri

15 Apr 2024 1104

Lucrări la rețeaua de apă din Constanța! Se oprește furnizarea apei! Vezi dacă ești afectat

14 Apr 2024 3876

Contract de 47.000 de euro încheiat între Nuclearelectrica Serv SRL, județul Constanța, și Royal Eurotrans. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

10 Apr 2024 1661

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 799

Calendar ortodox, 5 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

05 Apr 2024 1710