Victor Ponta despre relația cu Republica Moldova „Între noi este o relație cu totul și cu totul specială“

 
Acordul de asistență financiară dintre România și Republica Moldova a fost prelungit pentru încă cinci ani, până în 2020. Asistența financiară constă în 100 de milioane de euro pe care autoritățile din București le va acorda Chișinăului, potrivit Agerpres.

„România este cel mai mare avocat al integrării europene a Republicii Moldova, și este gata, și are posibilitatea să acorde și sprijin financiar țării vecine'', a declarat premierul Victor Ponta, citat de Radio Chișinău, scrie Agerpres. 

„Între noi este o relație cu totul și cu totul specială. Și la bine vreau să fim împreună, și când e greu vreau să fim împreună. Dacă sunt momente dificile și sunt momente grele, vreau să vă bazați pe noi, că atunci se vede prietenul — când aveți nevoie. Și România, din punct de vedere economic, din punct de vedere financiar, bugetar, este în poziția în care la nevoie vă poate ajuta'', a mai adăugat șeful Executivului.

„Pe parcursul celor 24 de ani de independență, cooperarea noastră bilaterală a înregistrat un constant curs ascendent, cu precădere în ultimii ani, configurându-se într-un parteneriat strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a țării noastre'', a precizat Valeriu Streleț, conform aceleiași surse.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: olttv.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 617

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 968

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 922

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 1020

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1516

Fostul ministru, Victor Paul Dobre nu-l va mai consilia pe președintele CJ Constanța (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1504

Fostul ministru, Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă la cabinetului președintelui CJ Constanța (DOCUMENT)

27 May 2023 1431

Constanța Aflat în vacanță pe litoral, Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat

12 Aug 2021 2274

Fostul deputat Andrei Gerea a fost numit la conducerea parcului eolian Crucea din Dobrogea

23 Apr 2021 2639

Un fost ministru din guvernul Ponta a devenit consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Constanța

06 Apr 2021 3441

A murit actorul Bogdan Stanoevici. Fusese confirmat cu COVID-19

12 Jan 2021 3689

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța Controversatul nou (vechi) ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu #25

25 Dec 2020 4179

Anunțul nopții în politica românească. Retragere șoc după eșecul de la parlamentare

07 Dec 2020 3346

Editorial Hai cu transparența averilor! Consilierii onorifici trebuie să-și dovedească onestitatea!

05 Dec 2020 5575

#alegeriparlamentare2020 PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta, desemnat de Congres pentru funcția de premier

08 Nov 2020 2071