Vasile Blaga „Vom susţine un guvern condus de Cătălin Predoiu”

 
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga a declarat ieri, într-o conferinţă de presă la Poiana Braşov, că liberalii vor susţine un guvern condus de Cătălin Predoiu, candidatul desemnat de partid pentru această funcţie.
 
Vasile Blaga a adăugat că deocamdată nu se poate discuta despre formule guvernamentale, până când nu va fi votată moţiunea de cenzură ce urmează a fi depusă de liberali.
 
„Vom susţine un guvern condus de Cătălin Predoiu, care este candidatul nostru pentru funcţia de prim-ministru”, a declarat Vasile Blaga, copreşedinte PNL.
 
„Până nu vom avea certitudinea, prin vot, că moţiunea de cenzură a fost votată, şi pe cale de consecinţă guvernul Ponta a picat, nu vom discuta de formule de guvernare şi de funcţii”, a subliniat, Alina Gorghiu copreşedintele PNL, în cadrul aceleiași conferințe.
 
Declarațiile lui Vasile Blaga vin după ce anterior în ședința Colegiului Director al PNL, vicepreședintele Mihai Voicu i-a atras atenția vicepreședintelui Andreea Paul că PNL are deja un premier pregătit și desemnat în cazul în care e nevoie să fie preluată guvernarea, potrivit știripesurse.ro.
  
De asemenea, Andreea Paul declarase aseară la Realitatea TV că Gabriel Oprea ar fi un bun premier dacă Victor Ponta și-ar da demisia și că ar fi nevoie de flexibilitate în negocieri.
 
Mai mult deatât, liderii PNL au confirmat ieri la Poiana Braşov, că liberalii vor depune luni o moţiune de cenzură pe tema lipsei de credibilitate a Guvernului Ponta, iar că în acest sens, Alina Gorghiu a precizat, după şedinţa Colegiul Director Naţional al PNL, că tot în cadrul zilei de ieri a obţinut o decizie politică pentru depunerea acestei moţiuni.




Sursa foto: patraru.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL şi-a desemnat echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare. Lucian Bode – şef de campanie

20 Nov 2023 1069

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării unor terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

18 Sep 2023 954

Europarlamentarul Vasile Blaga a fost achitat definitiv (MINUTĂ)

27 Jun 2022 1245

Eurodeputatul Vasile Blaga a fost achitat

15 Nov 2021 1549

Ce decizie a luat Instanța Supremă în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare

11 Jun 2019 2192

Alegerile europarlamentare 2019 Iată lista celor 32 de aleși care ne vor reprezenta în Parlamentul European

27 May 2019 3357

PNL şi-a anunţat candidaţii pentru alegerile europarlamentare

15 Mar 2019 1988

Surse. Lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, validată de Biroul Politic Naţional al partidulu

14 Mar 2019 1842

Tensiuni printre liberali. Va fi sau nu Congres anul acesta? PNL Constanţa este în stand-by şi susţine actuala conducere a partidului!

20 Jul 2018 2245

Decizie la Tribunalul Bucureşti. Vasile Blaga, achitat în dosarul de trafic de influență. Sentinţa nu este definitivă

30 Oct 2017 2349

Vasile Blaga, de dimineaţă, la DNA

24 Apr 2017 4327

Fost ministru PDL, audiat la DNA

20 Feb 2017 2237

Alegerile interne încep în primăvară Liberalii nu se înţeleg în privinţa organizării Congresului

23 Jan 2017 2118

Vasile Blaga, în doliu

02 Jan 2017 3271

Vasile Blaga Cred că Iohannis o va accepta pe Sevil Shhaideh

27 Dec 2016 2187