Vremea, 26 aprilie Constanta 13 grade, Tulcea 15 grade

Amiaza de azi, chiar dacă mai rece în regiunile extracarpatice decât cea de duminică, promite totuşi valori termice agreabile, de la 12 la 22 de grade Celsius. Cel mai rece se aşteaptă să fie pe litoral, unde vor fi 13 grade, cum e cazul la Constanţa, dar rece e şi în depresiuni cu 14-15 grade în Miercurea Ciuc şi Bilbor, unde este însă destul de însorit. Mai cald, astăzi, va fi în Câmpia de Vest, cu 21-22 de grade la Oradea şi Timişoara.

Va fi mai puţin soare în Banat, Crişana şi Maramureş, unde ploile sunt active peste zi, fără să devină însă însemnate cantitativ. O idee mai frumos e în Transilvania, unde soarele e mai prezent. Maximele sunt însă comparabile cu cele de duminică: peste 20 în vest, cu 21 de grade la Timişoara şi Oradea şi chiar 22 de Arad. Mai rece, ca de obicei, în depresiuni, unde maximele se opresc la 15-17 grade.

Mult mai plăcută e vremea însă în sud. Soarele adaugă câteva grade faţă de duminică, aducând la amiază 20 de grade Celsius la Turnu Severin, 19 la Slobozia şi Giurgiu şi 18 la Alexandria. Vântul însă e destul de agitat în Muntenia.

Poile nu ajung în Dobrogea, aşa că e frumos, deşi cam rece. Nu mai mult de 15 grade azi în Tulcea şi chiar numai 13 la Constanţa, unde şi vântul e alert suflând în rafale. Situaţia este asemănătoare în Moldova: mai mult soare decât ieri, dar tot de aer proaspăt şi cam rece au parte şi locuitorii din regiune, amiaza numărând aici cel mult 16-17 grade.

Sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Personalități Constanța Emil Sassu, actorul devenit „fiu adoptiv” al scenei pontice

20 May 2024 357

Fotbaliștii de la Farul Constanța au intrat în vacanță. Primul amical din pregătirea de vară, stabilit

20 May 2024 672

Farul Constanța Under-15, medalie de bronz în Liga Elitelor (GALERIE FOTO)

20 May 2024 552

Proces între Primarul Municipiului Mangalia și Dia Litoral SRL. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

19 May 2024 429

Farul Constanța, plan pentru sezonul viitor Hagi - „Trebuie să construim. Sper să fiu inspirat și să fac o echipă frumoasă“ (GALERIE FOTO)

19 May 2024 1204

Handbal CSM Constanța, medalie de argint în Cupa României. „Și-a respectat blazonul și a dat totul pe teren“ (GALERIE FOTO)

19 May 2024 547

CJC cere acord de mediu pentru proiectul „Conservare, protejare și punere în valoare a biodiversității în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța”

19 May 2024 598

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 649

Lotul de skandenberg al Constanței, rezultate deosebite la Campionatul de Armwrestling IFA 2024

18 May 2024 535

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 915

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2558

„Împreună scriem istorie!“ Ce performanță! Carol Popa, de la CSM Constanța, pe primul loc în clasamentul european (GALERIE FOTO)

16 May 2024 820

Tomis Spartan Division Constanța, 12 medalii la competiția internațională de la Varna (GALERIE FOTO)

14 May 2024 453

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1565

Alegeri locale 2024 Horia Constantinescu- „Trebuie să scoatem Mamaia din adormire cât mai repede, până nu va fi prea târziu“

12 May 2024 752