Vremea se încălzeşte, de marţiVezi prognoza pe trei zile

Luni şi marţi, maximele se opresc înainte de a ajunge la 30 de grade, dar răcorirea vremii este de scurtă durată. Vremea intră într-un nou proces de încălzire, iar până spre sfârşitul săptămânii, temperatura va creşte de la o zi la alta. Vor predomina maximele peste 30 de grade, şi înainte de weekend este posibil să se înregistreze chiar şi 34-35 de grade.

Luni, frontul atmosferic care a adus precipitaţiile va părăsi ţara noastră, dar pe arii restrânse mai sunt posibile ploi de vară însoţite de descărcări electrice în nordul, centrul, în estul ţării, dar şi la munte. Izolat cantităţile de apă vor mai depăşi 10-15 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, iar temperaturile scad în toată ţara cu aproximativ 6-7 grade. La amiază maximele vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 28 de grade.

După ploile de noaptea trecută, luni vremea se îndreaptă şi în Capitală. Trecător mai sunt condiţii de ploaie, dar la amiază va fi plăcut: sunt prognozate 26 de grade. Presiunea atmosferică creşte de la 751 mm coloană de mercur.

Munte
Vremea se va răcori astăzi la munte. Cerul se înnorează în timpul zilei când, pe arii restrânse, vor fi averse şi descărcări electrice. Dar intensitatea fenomenelor de instabilitate va fi mult mai redusă decât în cursul nopţii. Izolat cantităţile de apă vor mai putea depăşi 10 ... 15 l/mp. Vântul va sufla în general moderat.

Şi la mare e mai răcoare luni şi vremea e uşor instabilă. Cerul temporar noros pe timpul zilei, se va limpezi de nori abia la noapte. Până la amiază temporar vor fi averse de ploaie însoţite de descărcări electrice, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare pe timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade, iar apa mării va avea între 22 şi 23 de grade.

După ploile din cursul nopţii, luni vremea este frumoasă în Banat şi în Crişana, dar uşor instabilă în Maramureş şi în Transilvania, unde norii mai aduc ploi şi descărcări electrice pe arii restrânse. În urma ploilor şi astăzi cantităţile de apă vor mai depăşi 15-20 l/mp, izolat 40 l/mp, mai ales în Transilvania. La amiază sunt temperaturi agreabile: 26 de grade în Timişoara, 25 la Arad, 24 la Oradea, dar şi la Sibiu, 22 la Cluj şi Braşov.

În sud norii mai trenează în estul Munteniei, unde pe arii restrânse plouă şi astăzi. Regimul termic mai coborât decât ieri cu 6-7 grade va fi caracterizat de maxime până la cel mult 28 de grade în Drobeta, Craiova, Alexandria, 27 la Rm Vâlcea şi Giurgiu şi 25-26 de grade în partea de est a Munteniei. În Dobrogea ziua începe cu nori, averse şi descărcări electrice, dar pe parcursul zilei vremea se îndreaptă. Maximele se opresc la 26 de grade în Tulcea şi Cernavodă şi 24 la Constanţa.

În Moldova cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse mai cad ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă trec de 40 l/mp în special la munte. Vântul va sufla moderat, ca dealtfel în toate regiunile ţării, odată cu pătrunderea masei de aer mai rece. Amiaza vine cu câteva grade în minus faţă de ieri: 22-24 de grade în partea de nord a regiunii şi 26 la Focşani şi Galaţi, în sud.

De marţi, vremea intră într-un nou proces de încălzire şi ploile pierd teren. Doar la munte mai sunt posibile unele înnorări şi izolat averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime câştigă 2-3 grade faţă de prima zi a săptămânii şi aşteptăm 22-25 de grade în nordul Moldovei, în depresiuni şi pe litoral şi peste 25 de grade în rest, până la 29 de grade în Lunca Dunării.

În Capitală, meteorologii anunţă marţi vreme frumoasă, cu 28 de grade la amiază.

Miercuri vremea continuă să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime sunt unele de vară în toată ţara: vor fi cuprinse între 27 de grade la Suceava, Braşov şi Miercurea Ciuc şi peste 30 de grade în Câmpia de Vest şi în Câmpia Română, până la 33 de grade în Timişoara.

Se încălzeşte semnificativ miercuri şi în Bucureşti: maxima trece de 30 de grade. Este deja prea cald pentru data din calendar şi încălzirea va continua. Va fi soare toată ziua şi nici vântul nu ne va răcori.

Sursa: http://www.realitatea.net

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 275

Afaceri Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Complex Savoy SA, convocată în ședință

04 May 2024 388

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 329

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 341

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 338

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 624

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 681

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 511

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 585

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 410

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 390

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 555

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 519

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 511

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 582