Vremea va fi senină în toată ţara, însă friguroasă - Vezi prognoza meteo pe trei zile

frig_afara_33053500.jpgVineri, maximele ating doar ici colo 14 grade. Treptat însă, de la o zi la alta, mercurul urcă până spre 18-19 grade duminică şi luni, depăşind astfel cu un grad două valorile normale. Singurul fenomen de interes, dar la nivel local doar, rămâne ceaţa care se aşterne peste zonele joase în special noaptea şi dimineaţa.

După o noapte calmă, dar rece, cu valori termice de la minus 6 la cel mult 5 grade, vremea de vineri se anunţă frumoasă, dar mai rece decât cea de joi şi cu valori termice sub ceea ce ar fi normal pentru un final de octombrie. Peste zi, sub cerul cu doar câţiva nori, maximele nu cresc prea mult, aşa că vom avea o amiază cu valori de la 6 grade în depresiuni la cel mult 13-14 la câmpie, dar măcar vântul rămâne ceva mai intens doar pe crestele munţilor, iar precipitaţiile aproape că lipsesc.

Şi în Bucureşti vineri vremea va fi frumoasă. Rece însă chiar şi la orele prânzului când nu se vor face mai mult de 13 grade. Asta după valori de aproximativ 0 grade înainte de răsărit. E drept, măcar ne putem bucura de o zi cu soare şi fără vânt. Presiunea atmosferică a crescut joi foarte mult, de la 748 mm coloană de mercur la 756, valoare înregistrată vineri şi urmează să scadă, de data aceasta, uşor, aşa că meteosensibilii se pot relaxa.

Final de săptămână frumos la munte. E drept, e nevoie de geci, căciuli şi mănuşi pentru a ieşi învingători în lupta cu gradele puţine anunţate chiar şi în condiţii de soare nesupărat de nori. Dar măcar, după o dimineaţă în care ceaţa a bifat depresiunile şi văile, peste zi, soarele va dicta aspectul vremii. În schimb, motiv de supărare vor fi aici rafalele de vânt, care nu se lasă, accentuând senzaţia de frig. Meteorologii însă promit o încălzire uşoară de la o zi la alta.

Soare prezent peste toate regiunile ţării, din păcate însă, nu ne bucurăm şi de căldură din partea lui. Astfel, amiaza ne va aduce vineri valori de la 6 la cel 14 grade Celsius, fără ploi şi fără vânt. Frumos şi dincolo de rama Carpaţilor vineri, unde soarele predomină şi doar izolat ceaţa matinală persistă peste zi. Vântul nu trece de moderat, dar nici maximele de 12 grade la Oradea, 11 la Târgu Mureş şi Sibiu, 8 la Satu Mare şi 7 la Miercurea Ciuc.

Sudul ţării are parte tot de mult soare, de nori cât să-i numeri pe degete şi vânt abia simţit. Maximele însă nici aici nu sunt prea plăcute, cu valori de 13 grade Călăraşi şi Brăila şi 14 la Tunru Severin şi Giurgiu.

Dobrogea are şi ea în program soare. Nici aici nu se anunţă ploi, iar vântul este absent. Cât despre temperatura aerului, nu trece de 13 grade la Constanţa şi Tulcea.

Şi în Moldova soarele e prezent mare parte din zi, dar pe ici pe colo mai persistă ceaţa de peste noapte, în Galaţi şi Bacău, unde amiaza nu aduce mai mult de 12 grade. Un grad mai mult se va atinge în regiune doar la Focşani şi Iaşi.

Sâmbătă va fi soare, dar temperatura aerului din nou ne văduveşte de grade, mai ales dimineaţa, când ceaţa va ţine în frâu valorile termice. Peste zi însă cerul aproape senin şi lipsa vântului ne vor ajuta să ne bucurăm de cele aproximativ 10 grade de la Miercurea Ciuc, 14-15 din Bucureşti, unde ziua de sâmbătă se anunţă însorită şi de cele 16 grade, vârf termic aşteptat în Timişoara şi Turnu Severin.

Încheiem săptămâna cu o zi de duminică furmoasă, cu cer variabil şi vânt mai agitat doar la munte şi în Banat. Dinspre sud însă, aerul cald începe să aducă valori termice normale. Astfel, vorbim de 13 grade ca valoarea cea mai mică a zilei de duminică, în timp ce în vest şi sud vor fi şi 17-18 grade Celsius. De altfel, şi în Bucureşti, temperatura creşte, urmând să atingă 16 grade la prânz, e drept, după o dimineaţă cu ceaţă.

Sursa: Realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3136

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1140

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1881

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2131

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12912

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2187

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6234

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2565

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3722

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2229

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5450

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4739

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24184

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5229

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16944