Atmosfera astrală APRILIE 2017. Dacă ai intrat în horă, joci!



Vâltoarea evenimentelor în care suntem deja implicați continuă și pe parcursul lunii Aprilie, astfel că plictisul, liniștea și armonia mai au de așteptat până să se aștearnă în preajma noastră. Ne aflăm în situația jocului în diverse hore, fie că ne place, fie că nu. Nici vorbă să ieșim din joc, nici vorbă să trișăm, nici vorbă să mai stea ascunse detalii personale și care prin demascarea lor ar rezolva multe și mărunte din viața noastră. Și totuși ceva bun va ieși din toată această degringoladă ce pare de neoprit sau de neînțeles.

Din perspectiva astrologică, atmosfera astrală este complicată prin poziționarea planetelor în semnele zodiacale și prin formarea aspectelor dintre ele. Energiile degajate din aranjamentul astral ne influențează mentalitatea, deciziile, gesturile și nu în ultimul rând fiziologia fiecăruia dintre noi.

Focul este foarte accentuat, răscolit și dificil de stăpânit. Dintre Semnele zodiacale de Foc, doar războinicul Berbec și exploratorul Săgetător conțin planete. În Berbec avem pe Uranus, Soarele până pe 20 Aprilie și pe Venus în mișcare aparent retrogradă în primele trei zile ale lunii, apoi se întoarece în Pești, ca apoi să revină în Berbec, în mișcare directă în ziua de 29 Aprilie. Mercur va pune paie pe foc, deoarece revine în Berbec prin mișcare aparent retrogradă din 21 Aprilie. Tumult, agresivitate, grabă, revenire asupra unor decizii, asupra unor acțiuni, gesturi reprobabile. Foarte dificil de stăpânit și controlat energia Berbecului pe toată durata lunii Aprilie! Fie că suntem nativi Berbec, avem Ascendentul în Semnul Berbecului, fie alte marcaje astrale importante în Berbec, cu toții vom avea de furcă pe segmentul de viață și activitate reprezentant în harta natală individuală de acest Semn zodiacal.    

Săgetătorul găzduiește în continuare doar pe Saturn, care își începe mișcarea aparent retrogradă în prejma datei de 6 Aprilie și Luna neagră, care dezvăluie din ce în ce mai mult hibele relațiilor dintre generații, hibele interstatale, hibele filozofiilor de viață – care se dovedesc din ce în ce mai ineficiente sau total greșite.

În jurul nostru abundă informații legate de copii sau de tineri în general. Deloc întâmplător este faptul că balanța înclină spre aspecte neplăcute, situații pe muchie de cuțit, probleme de sănătate deosebite, șocante prin natura detaliilor. De multe ori râmânem extrem de uimiți vizavi de toate acestea și inevitabil ne punem tot soiul de întrebări. De ce, de ce acela, de ce aceea, cum este posibil așa ceva, după ce Legi se desfășoară lucrurile pe această planetă și lista poate continua.

Totul are un rost, totul se desfășoară după Legi universale foarte simple și absolut orice situație are o cauză și un efect. Acum trăim vremea efectelor rapide, imediate și foarte radicale, iar cauzele lor pot fi depistate la o analiză atentă a mentalității, filozofiei, acțiunilor celor implicați în acea situație.

Câte vreme Saturn se plimbă prin Săgetător ne ajută, în moduri potrivite pentru fiecare individ sau grup de indivizi, să ne revizuim concepțiile privitoare la viață, la relații, la mediul înconjurător, la felul în care ne instruim, la felul în care-i respectăm sau nu pe alții care sunt din alte neamuri sau de altă orientare filozofică. Cumva ne ajută să ne redefinim granițile, limitele, atât cele personale, cât și cele privitoare la teritoriul propriu-zis. Ne reamintește că trăim într-o Lume a formelor și a limitelor, iar cine nu le cunoaște și nu le respectă ca atare ajunge în diverse situații, mai mult sau mai puțin spectaculoase, care să-l ajute să le înțeleagă, să le accepte, să le respecte.

Un alt aspect foarte important subliniat de tranzitul lui Saturn prin Săgetător este legat de segmentul copii și tineri în general. S-au petrecut și încă se mai petrec multe evenimente uluitoare în care personajele principale sunt copiii/tinerii. Practic unii dintre ei se sacrifică pentru ca noi, cei deja aflați la vârste înaintate, să observăm și să înțelegem că hiba este la noi, nicidecum la ei, că noi undeva am greșit sau greșim în educația lor, în felul în care relaționăm cu ei, în felul în care îi pregătim, chipurile, pentru viață. Poate că întrebările corecte ar fi: care viață, a cui viață, a lor sau a noastră?

Elementul Pământ se evidențiază prin planetele aflate în Semnele Capricorn și Taur, iar în Fecioară, pe ultima sută de metri, se află Nodul Nord Lunar. În Capricorn ne-am obișnuit deja cu tranzitul lui Pluto, doar că în preajma datei de 20 Aprilie va intra în mișcare aparent retrogradă. Asteroidul Iunona îl însoțește pe Pluto, contribuind serios la revizuirea instituțiilor oficiale și la eficientizarea lor în societatea contemporană.


Taurul îl găzduiește pe Mercur, ce va intra în mișcare aparent retrogradă pe 10 Aprilie și va tot da înapoi până pe 21, când focosul Berbec îl va atrage în mrejele sale. Marte răscolește în continuare viața Taurilor în mod special, dar și a fiecăruia dintre noi pe segmentul de viață reprezentat nativ de acest Semn. Tot în Taur, în preajma datei de 26 Aprilie se va forma aspectul de Lună nouă, aspect ce ne aduce schimbări vizibile în relațiile cu străinătatea și în concepțiile privitoare la stat, locuri natale, moștenire națională. Este nevoie de toleranță, răbdare, circumspecție, pentru că una se gândește, una se vorbește și nimeni nu va înțelege nimic.

Dintre Semnele de Aer vom remarca adierile Balanței și ale Gemenilor. În Balanță, Jupiter își continuă tacticos mișcarea aparent retrogradă, dându-ne de furcă în relațiile parteneriale și oferindu-ne contexte în care să rediscutăm, să renegociem sau pur și simplu să rupem acele colaborări și relații în care rolul nostru s-a încheiat. Tot în Balanță va avea loc momentul de Lună plină pe 11 Aprilie, marcând schimbări profunde în relațiile afective, în relațiile cu generațiile tinere, în relațiile de prietenie și protectorat socio-profesional.

În Semnul Gemenilor, după 21 Aprilie va intra Marte, antrenând comunicarea superficială, punctată cu note agresive și fragilizând și mai mult copiii, tinerii, relațiile apropiate în general.

Avem și Apă în Aprilie, în doze fluctuante, uneori mai plăcute, alteori enervându-ne de-a binelea, metaforic vorbind. Cu toate că numai Semnul Peștilor este vizitat de planete – Neptun, Chiron și Venus – este suficient cât să ne mențină intuiția vigilentă și relația cu propriul nostru suflet. Venus va fi în mișcare aparent retrogradă între 3 și 14 Aprilie, deci este bine să fim atenți la relații și la secretele acestora. Însă lucruile se vor ameliora vizibil după 14 Aprilie, pentru că Venus își va reia mersul direct în Pești și va tranzita acest Semn până spre finele lunii.

Pe scurt, influențele astrale ale lui Aprilie 2017 sunt amestecate, ritmul și felul evenimentelor vor fi surprinzătoare, deși ar trebui să nu ne mai surprindă nimic. Dacă suntem atenți și sinceri cu noi înșine și cu alții, știm foarte clar încotro bate vântul schimbării vremurilor pe care, prin Voia divină și cu acordul nostru, le trăim. Segmentul copii, tineri, relațiile interstatale, mentalul fiecăruia dintre noi, relațiile dintre noi sunt foarte expuse unor situații deosebite, periculoase, ciudate. Prudență în toate, toleranță, să cerem sprijinul Entităților divine și nu în ultimul rând să respectăm o dată pentru totdeauna Legile Lumii în care trăim!

Cugetarea lunii APRILIE: „Probabil că egalitatea este un drept, dar nicio putere de pe pământ nu o va face un fapt.” – Honoré de Balzac  


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 559

Horoscop pentru marți, 23 aprilie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru una dintre zodii

23 Apr 2024 584

Horoscop pentru luni, 22 aprilie 2024. La serviciu pot apărea neplăceri în relațiile colegiale pentru una din zodii

22 Apr 2024 625

Horoscop pentru săptămâna 22 - 28 aprilie 2024. Surprizele pot fi de proporții pentru unii dintre nativi

22 Apr 2024 711

Horoscop pentru sâmbătă, 20 aprilie 2024. Se anunță distracții și peripeții zilele acestea pentru una dintre zodii

20 Apr 2024 643

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

19 Apr 2024 612

Horoscop pentru miercuri, 17 aprilie 2024. Apar cheltuieli de tot soiul pentru una dintre zodii

17 Apr 2024 660

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

16 Apr 2024 679

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 550

Horoscop pentru sâmbătă, 13 aprilie 2024. Foarte interesante sunt relatiile parteneriale pentru unii dintre nativii zodiacului

13 Apr 2024 687

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 989

Horoscop pentru marți, 09 aprilie 2024. Unul dintre nativi este hotărât să-și schimbe filozofia de viață

09 Apr 2024 661

Horoscop pentru săptămâna 08 - 14 aprilie 2024. Se anunță o perioadă de schimbări profunde pentru una dintre zodii

08 Apr 2024 656

Horoscop pentru luni, 08 aprilie 2024. Ce zodie trebuie să dea dovadă de prudență la cheltuieli

08 Apr 2024 622

Eclipsa totală de Soare în Berbec, din 8 Aprilie 2024. Un nou TU

06 Apr 2024 1131