RCM Timișoara cere repetarea semifinalei cu Farul Constanța

Edilul-șef al Timișoarei, Nicolae Robu, a cerut pe loc comandantului Poliției să declanșeze o anchetă pentru identificarea făptașului care ar fi distrus legitimațiile celor mai buni șase jucători ai bănățenilor.  

De asemenea, oficialii timișoreni și un numeros public timișorean, nemulțumiți de cele întâmplate în semifinala SuperLigii CEC Bank desfășurată ieri, cer repetarea meciului dintre RCM UV Timișoara și RCJ Farul Constanța. Peste două sute de timișoreni de toate vârstele, s-au adunat astăzi în centrul orașului șiau cerut pedepsirea celor vinovați și au catalogat actul drept ''sabotaj ordinar'' sau ''boicot'', informează Agerpres.

Revolta cetățenilor orașului, chiar dacă nu sunt fani ai jocului cu balonul oval, este cu atât mai mare, cu cât rugby-ul este considerat unul dintre cele mai grele sporturi.

Clubul RCM Universitatea de Vest Timișoara nu a luat, încă, o hotărâre în privința pașilor următori, dar va da un comunicat oficial în această seară, mai relatează Agerpres.

Conducerea RCM a depus sesizări la Poliție și la DIICOT, dar și la FRR, de unde așteaptă un răspuns oficial, pentru a ști ce demersuri să întreprindă mai departe.

Menționăm că, la controlul de dinaintea partidei de ieri, șase jucători ai echipei RCM Timișoara nu aveau în carnetele de legitimare foile cu vizele medicale, iar semifinala cu RCJ Farul Constanța s-a decalat cu 30 de minute, conform regulamentelor FRR, pentru a le oferi timișorenilor răgazul necesar pentru a completa o nouă foaie de joc cu 23 de jucători care să îndeplinească toate condițiile regulamentare. Jucătorii care nu au putut evolua sâmbătă au fost Eugen Căpățână, Jack Umaga, Paula Kinikinilau, Valentin Calafeteanu, Cătălin Fercu și Fonovai Tangimana. În aceste condiții, Farul s-a impus cu scorul de 9-0.

Sursa foto: agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 492

CSM Constanța rugby Echipa Under-20 i-a administrat liderului prima înfrângere și va juca semifinala pe teren propriu (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 654

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța s-a calificat în finala Campionatului Național

13 May 2023 1379

UPDATE LPS „Nicolae Rotaru“ s-a calificat în finala Diviziei Naționale de juniori Under-19 (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2022 3055

Rugbyștii de la CS Năvodari s-au calificat în finala Diviziei Naționale de seniori. Își vor apăra titlul

07 Nov 2020 3733

Rugbyștii de la CS Năvodari, victorie în primul meci cu CSM Galați din semifinale

31 Oct 2020 3539

Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa joacă duminică pentru locul şapte în SuperLigă

25 May 2019 1847

Rugbyştii de la Tomitanii au cedat în semifinală Cristian Cojocaru - „Am greşit şi ne-au taxat. Experienţa şi-a spus cuvântul“

21 May 2019 2541

Imagini de la eveniment Învinsă la Constanța de Universitatea Cluj, Tomitanii va juca pentru locurile 7-8 în SuperLigă (galerie foto+video)

18 May 2019 2286

Rugbyştii de la Tomitanii, meci capital cu Gloria Buzău, la Constanţa. CS Năvodari susţine acasă semifinala DNS

11 May 2019 1443

Tomitanii Constanţa, în finala DNS. Cum a fost pregătită semifinala cu CS Năvodari „Singurul meci care contează“

15 May 2018 2989

UPDATE. Imagini de la eveniment Rugby. Tomitanii - CS Năvodari, semifinală din Divizia Națională de seniori la rugby, pe stadionul "Mihai Naca" din Constanța (galerie foto+video)

12 May 2018 4653

Rugbyştii de la CS Năvodari vor să dispute semifinala Diviziei Naţionale pe teren propriu

20 Jan 2018 1476

„Mergem la București, sâmbătă? Mergem! Și câștigăm!“ CS Năvodari se luptă cu Bucovina Suceava pentru titlul de campioană

29 May 2017 2416

Cu titlul pe masă! Rugbyștii de la CS Năvodari vor disputa finala mare a Diviziei Naționale

27 May 2017 3361