Lumea poeziilor Demostene Botez - Floarea Soarelui

Mă-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.
 
Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.
 
Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.
 
Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

Despre Demostene Botez

Demostene Botez a fost un scriitor și publicist român, academician și avocat. A practicat avocatura la Iași, iar din 1934, la București. După anul 1950, Demostene Botez a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii.
 
A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană „Arhiva". Din 1921, a aderat de cercul de la revista „Viața românească", care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii „Munții”, premiat de Academia Română.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poezia zilei De unde vine valul - Valentina Popescu

14 May 2022 2116

Poezia zilei Aripi – Valentina Popescu

15 May 2021 1985

Poezia zilei Dor de Eminescu – Valentina Popescu

08 May 2021 1943

Poezia zilei Trenul foamei – Valentina Popescu

17 Apr 2021 2301

#DobrogeaAcademică „Balcicul mi-a fost ca o Hellada trăită la mine acasă”. Ion Pillat - 130 de ani de la naștere

31 Mar 2021 3222

#citeșteDobrogea „Chipurile trezirii”, în viziunea Valentinei Popescu

31 Mar 2021 4270

#citeșteDobrogea Marin Sorescu, dedicații pentru „Biblioteca de Poezie din Constanța”

08 Dec 2020 3257

Lumea poeziilor Poezia zilei

01 Feb 2020 4436

Lumea poeziilor „Linişte“ - Grigore Sălceanu (1932)

17 Aug 2019 3129

Lumea poeziilor Lumină-n veşnicie - Irina Lucia MIHALCA

06 Jul 2019 2897

Lumea poeziilor Strigătul - Irina Lucia MIHALCA

08 Jun 2019 3781

Lumea poeziilor Din picături sunt toate - Irina Lucia MIHALCA

11 May 2019 3532

Lumea poeziilor Raiul bunicii - Irina Lucia MIHALCA

02 Feb 2019 2200

Lorena Craia - În penitenţă

27 Aug 2016 3597

Dragoş Niculescu – Frumoasa altor vremi

20 Aug 2016 3499