Lumea poeziilor Eduard Zalle – Suflet de copil

Nu mi-am văzut iubita demult,
Rar, poza ei mă trage de mânecă.
Mi-am golit buzunarele și ascult
Slujba în fiece marți și duminică.
 
N-am mai pescuit în baltă de ieri,
Peștii mă bat astăzi pe umăr...
Dacă mi-e rău, să nu-mi ceri
Diminețile, nopțile să le număr.
 
N-am mai visat demult o femeie,
Nici măcar în somn de bețiv.
Mă agăț abil de orice idee
Când mă judecă vreun conviv.
 
N-am mai cântat de veacuri iubirea,
E tot mai greu să găsești o lăută
Și n-am înțeles de ce omenirea
Doar marșuri funebre ascultă.
 
Nu mi-am văzut iubita demult,
Chipul ei, tot mai rar, îl visez,
Ce e puțin îmi pare prea mult,
Dar sufletul de copil mi-l păstrez.

Despre Eduard Zalle

Născut în anul 1961, în oraşul Giurgiu, Eduard Zalle, la vârsta de zece ani, s-a mutat, alături de mama sa, bunica şi fratele mai mic, în Constanţa, unde locuieşte şi în prezent. A absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 1980.
 
Pasionat de poezie de la o vârstă fragedă, Eduard Zalle, după ce i-a descoperit pe marii scriitori, s-a dedicat scrisului. În anul 2009, a debutat editorial cu volumul de versuri „Poezii din vremurile vechi (1977-1990). În decursul carierei, poeziile sale au fost publicate în diverse reviste, cum ar „Ecouri”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poezia zilei De unde vine valul - Valentina Popescu

14 May 2022 2120

Poezia zilei Aripi – Valentina Popescu

15 May 2021 1989

Poezia zilei Dor de Eminescu – Valentina Popescu

08 May 2021 1945

Poezia zilei Trenul foamei – Valentina Popescu

17 Apr 2021 2318

#DobrogeaAcademică „Balcicul mi-a fost ca o Hellada trăită la mine acasă”. Ion Pillat - 130 de ani de la naștere

31 Mar 2021 3228

#citeșteDobrogea „Chipurile trezirii”, în viziunea Valentinei Popescu

31 Mar 2021 4289

#citeșteDobrogea Marin Sorescu, dedicații pentru „Biblioteca de Poezie din Constanța”

08 Dec 2020 3261

Lumea poeziilor Poezia zilei

01 Feb 2020 4441

Lumea poeziilor „Linişte“ - Grigore Sălceanu (1932)

17 Aug 2019 3130

Lumea poeziilor Lumină-n veşnicie - Irina Lucia MIHALCA

06 Jul 2019 2899

Lumea poeziilor Strigătul - Irina Lucia MIHALCA

08 Jun 2019 3784

Lumea poeziilor Din picături sunt toate - Irina Lucia MIHALCA

11 May 2019 3533

Lumea poeziilor Raiul bunicii - Irina Lucia MIHALCA

02 Feb 2019 2201

Lorena Craia - În penitenţă

27 Aug 2016 3601

Dragoş Niculescu – Frumoasa altor vremi

20 Aug 2016 3503