Pe traseul iluzoriu înaintezi
prin vântul puternic,
abia respiri,
mergi şi mergi,
de nicăieri se-aud voci,
întinzi mâna, nu vezi nimic.
Un fir fragil
între două puncte!
Prin sunetele împrăştiate peste tot,
lacrimile pier ca aburii ceţii dense, compacte,
fără un punct de reper,
fără urme.
Un înger printre nori, în bucla de gânduri,
răspândind o lumina radiantă!
Cuvântul te frământă -
şi Cuvântul s-a făcut trup -,
în puterea lui
stau viaţa şi moartea.
Te îmbrăţişez, frunză a copacului universal,
umanitatea din fiecare picătură
ce înmugureşte,
înveselind forma de viaţă!
Te îmbrăţişez, copac al vieţii,
o uşă deschisă
spre a descoperi
imensa iubire divină!
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: