Irina Lucia Mihalca - Cu sens unic

Toţi au un început cu un vis vibrant,
 crescut din ce în ce mai mare.
 Din ţesătura labirintului
 urmezi cu ceea ce-ţi place,
 călătoria aşteptată de mult timp.
 O sărbătoare să nu o pierzi!
 Trăieşti intens totul,
 dincolo de frică, de rutină,
 te exaltează noul,
 te-ndrăgosteşti de vechi,
 chiar dacă-i suferinţă.
 
 Itinerariul continuă fluid şi curgător,
 prin ochiul albastru treci
 prin porţile compasiunii,
 încrederii, speranţei şi pasiunii,

 explorezi în profunzime
 tainele vulnerabilităţii,
 oceanul de emoţii,

 te descoperi în lumină,
 râzi şi plângi, simţi şi înţelegi,
 deschizi inimi, deblochezi
 tot ce este amorţit. Un ultim sărut.
 
 În timp ce aştepţi răsăritul,
 amestec de lumină şi aer,
 jocuri de culori,
 vitralii, mozaicuri,
 scări în spirală,
 arcade, ogive,
 coloane îndrăzneţe
 traversează spaţiul,
 bolte ample urmează
 linii zvelte, curbe şi drepte,
 ca un soare multicolor
 dătător de viaţă.
 
 Prin roţile dinţate ale timpului,
 norii translucizi
 sinuos îşi poartă cuvintele,
 uşor se înalţă, spre cer ţintesc,
 ca un cor ceresc.
 Ferestre deschise, extindere,
 noi spaţii în aşteptare,
 ca nişte picături de apă
 ce stau să cadă.
 
 Cu privirea cuprinzi totul,
 cu toţii suntem legaţi.
 Parcursul este cu sens unic.
 O perspectivă internă.
 Restaurări.
 Detalii ale formelor.
 O cheie. Întoarcerea la origini.
 Un înger cu trompetă
 anunţă renaşterea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 733

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 870

În Constanța Noi reguli de circulație se vor aplica în cartierul Tomis Nord

19 Mar 2024 710

Sondaj de Opinie 70% dintre respondenți susțin că nu va fi decongestionat traficul în Tomis Nord prin instituirea de sens unic pe străzile Adamclisi și Suceava

10 Mar 2024 788

Sondaj de opinie Considerați că noile modificări în traficul rutier din Tomis Nord vor decongestiona traficul în zonă?

03 Mar 2024 2129

Editorial! Lungul drum către casă, blocat în drumurile cu sens unic

03 Mar 2024 1015

Noi sensuri unice în Tomis Nord Primăria Constanța a montat semnele de circulație pe aleile adiacente străzii Adamclisi

29 Feb 2024 2116

Constanța Atenție șoferi! De mâine, se instituie noi sensuri unice în cartierul Tomis Nord. Cum se va circula în zonă

28 Feb 2024 965

Stelian Ion „Traficul rutier din Constanța a fost dat peste cap de primarul Chițac. Noua victimă este cartierul Tomis Nord"!

26 Feb 2024 1046

Știri Constanța Noi reguli de circulație vor fi instituite în cartierul Tomis Nord!

26 Feb 2024 865

Știri Constanța Străzile Adamclisi și Suceava, din Tomis Nord, vor deveni cu sens unic! Iată de când estimează viceprimarul Ionuț Rusu

23 Feb 2024 7070

Idei de cadouri originale și personalizate pentru toate mămicile, de Ziua Femeii 2024

20 Feb 2024 568

„Ghișeu unic” la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța

15 Feb 2024 681

Știri Constanța Un nou sens unic în Constanța. Iată zona

06 Feb 2024 1580

Consilierii locali USR vor ca primăria să organizeze banda „Kiss&Ride”, pe strada Ciprian Porumbescu în zona Școlii nr. 3 din Constanța

12 Jan 2024 656