Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - O singură secundă...

O singură secundă schimbă mult,
există o mie de aşteptări
în inima ta.
Suntem noi, oare, în lumea noastră?
Un glob minuscul de cristal
în care-i închisă frumuseţea lumii
poate deveni
o boabă de rouă
ce nu poate fi întoarsă
şi nici păstrată decât în amintiri.
O frunză de arţar,
o stea,
o floare,
un surâs,
o poveste,
toate încap
într-o picătură de apă,
iar lumea aceasta
într-un bob de rouă
aşezat
pe-o frunză de lotus,
în razele lunii,
un strop de apă
desprins,
crescut cu razele soarelui,
devenit univers
prin deschiderea porţilor
soarelui nostru.

Despre Irina Lucia Mihalca

Originară din Piatra Neamţ, poeta Irina Lucia Mihalca s-a născut pe 5 mai. În prezent, locuieşte în Bucureşti. Pentru artistă, poezia „are puterea de a ne transpune din lumea înconjurătoare, limitată, într-o lume interioară, a fanteziei veşnice, transformând, ceea ce este imposibil în realitate, în a fi posibil în imaginaţie”.
 
De asemenea, poezia, a mai spus poeta, „este vocea omului şi a pământului, e drumul căutării după iubire, frumos şi lumina vieţii, folosind imaginaţia, amestecând realul cu lumea interioară din subconştient, conferind noi forme, înnobilând şi îmbogăţind cu noi semnificaţii interioare”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poezia Zilei Conturul unei şoapte – Irina Lucia Mihalca

12 Oct 2019 3120

Poezia zilei Trezirea la viaţă - Irina Lucia Mihalca

03 Mar 2018 2584

Irina Lucia Mihalca - De la un capăt la altul...

29 Jun 2017 3215

Irina Lucia Mihalca - Omul, doar omul

15 Apr 2017 2933

Irina Lucia Mihalca - Clipa de taină

08 Apr 2017 2737

Irina Lucia Mihalca - Clipa de taină

04 Mar 2017 2798

Irina Lucia Mihalca - Dincolo de luntrea visului

19 Feb 2017 2510

Irina Lucia Mihalca lansează volumul de poezii "Dincolo de luntrea visului"

17 Nov 2016 2230

Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Conturul nopţii

31 Dec 2015 2968

Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Cercelul pierdut

18 Jun 2015 2199

Lumea Poeziilor Irina Lucia Mihalca - Un pescăruş, o mare, un vis albastru

27 Apr 2015 3295

Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca – Acolo unde cerul şi pământul se unesc

19 Aug 2014 3394

Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca – O fericire în formă de înger

10 Aug 2014 2744

Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca – Castelul de nisip al unui vis

28 Jul 2014 2452

Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca – Opreşte, Doamne, ceasornicul!

22 Jul 2014 2662