Lumea poeziilor
Sunetul pianului răsună
în jurul meu,
îl simt aproape, amplu,
puternic şi delicat,
mă cheamă, m-aşteaptă,
intrările
şi ieşirile respiră
prin fiecare notă suplă,
prin alungiri,
ecouri, reverberaţii.
Cufundă lumea-n tăcere.
Alunec şi rămân cu el,
e parte din mine
în notele ce se leagănă
să m-adoarmă.
Niciun sunet în plus.
Trezită într-o mare de alb,
privesc în jur,
perdeaua flutură
la ferestrele larg deschise.
Lumina împânzeşte
toată camera lungă
şi trandafirii
albi, surâzători,
par să se bucure de ea.
Lângă vaza cu flori
este o cheie,
nu ştiu la ce foloseşte.
Merg mai departe.
Undeva, retras,
dar nu lipsit de lumină,
pe o măsuţă este un carnet
cu coperţi aurii.
Îl deschid,
nu înţeleg niciun cuvânt,
doar nişte semne frumos pictate.
Lângă carnet, o pană de scris.
În faţa ferestrei stau desculţă,
într-o cămaşă albă,
subţire şi largă,
uşor transparentă,
legănată de adierea brizei,
şuviţele rebele ce-mi cad
pe umerii dezgoliţi
sunt în completarea
undelor sonore
ce curg din claviatură,
parcă se joacă şi ele
în adierea caldă.
Simt miresmele primăverii,
schiţez un zâmbet,
îmi place.
Acel sunet albastru,
inconfundabil,
mă pătrunde,
mă simt vie şi toată a lui,
un fulg
alături de vântul
ce mă-mbrăţişează
şi soarele ce mă sărută...
Lumea Poeziilor Irina Lucia Mihalca - Fereastră spre noua lume
06 Aug, 2016 13:44
3344
Sunetul pianului răsunăîn jurul meu,
îl simt aproape, amplu,
puternic şi delicat,
mă cheamă, m-aşteaptă,
intrările
şi ieşirile respiră
prin fiecare notă suplă,
prin alungiri,
ecouri, reverberaţii.
Cufundă lumea-n tăcere.
Alunec şi rămân cu el,
e parte din mine
în notele ce se leagănă
să m-adoarmă.
Niciun sunet în plus.
Trezită într-o mare de alb,
privesc în jur,
perdeaua flutură
la ferestrele larg deschise.
Lumina împânzeşte
toată camera lungă
şi trandafirii
albi, surâzători,
par să se bucure de ea.
Lângă vaza cu flori
este o cheie,
nu ştiu la ce foloseşte.
Merg mai departe.
Undeva, retras,
dar nu lipsit de lumină,
pe o măsuţă este un carnet
cu coperţi aurii.
Îl deschid,
nu înţeleg niciun cuvânt,
doar nişte semne frumos pictate.
Lângă carnet, o pană de scris.
În faţa ferestrei stau desculţă,
într-o cămaşă albă,
subţire şi largă,
uşor transparentă,
legănată de adierea brizei,
şuviţele rebele ce-mi cad
pe umerii dezgoliţi
sunt în completarea
undelor sonore
ce curg din claviatură,
parcă se joacă şi ele
în adierea caldă.
Simt miresmele primăverii,
schiţez un zâmbet,
îmi place.
Acel sunet albastru,
inconfundabil,
mă pătrunde,
mă simt vie şi toată a lui,
un fulg
alături de vântul
ce mă-mbrăţişează
şi soarele ce mă sărută...
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: