Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Tu, îngerule



În călătoria inimii, între posibil şi infinit,
entuziast, te-ai aruncat temerar,
Într-o primă experienţă,
divizat în crâmpei de scântei.
În caruselul necunoscutului dens,
te scufunzi în adâncul tenebrelor,
explorezi meandrele minţii,
netrezit alegi limitarea mişcării
prin trup de piatră şi pământ,
cu râuri ce-i străbat întinderile,
parcurgi spectaculos adevărul
În cutele întunericului,
Înfloreşti tăcerile,
auzi cum lutul pocneşte

şi, printre crăpături, vezi Lumina.

Purtat de fluxul inspiraţiei,

modelezi, în trepte,
creaţia, pământul şi bezna,
confruntat cu temeri, confuzii,
Îndoieli, pustiiri, conflicte şi căderi,
le dizolvi, pas cu pas,
alergi după fluturi,
colorezi peisaje de vis, dezlegi enigme,
satisfăcut termini rebusul vieţii,
trăieşti intens totul, prinzi aripi
şi treci prin nebănuite sentimente,
Întrebări şi mirări,
emoţii, dorinţe, gânduri, trăiri,
parcurgi noi graniţe, cu tot atâtea roluri,
eliberezi puterea din tine, unind inimi.
O provocare-i jocul interior al extremelor
din care faci parte, tu, îngerule!

Îmi vine să ţip
şi vorbele se lovesc de tăcere,
Îmi vine să lupt
şi forţa cade răpusă de vise,
Îmi vine să iubesc
şi dorul se frânge
de ecoul stigmatizat de teamă!
Nu te mai teme, ecoule,
sunt Adevărul din tine,
eternul Eu Sunt,
doar noi, credinţa, speranţa
şi, mai ales, iubirea!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poezia zilei De unde vine valul - Valentina Popescu

14 May 2022 2132

Poezia zilei Aripi – Valentina Popescu

15 May 2021 1996

Poezia zilei Dor de Eminescu – Valentina Popescu

08 May 2021 1954

Poezia zilei Trenul foamei – Valentina Popescu

17 Apr 2021 2324

#DobrogeaAcademică „Balcicul mi-a fost ca o Hellada trăită la mine acasă”. Ion Pillat - 130 de ani de la naștere

31 Mar 2021 3232

#citeșteDobrogea „Chipurile trezirii”, în viziunea Valentinei Popescu

31 Mar 2021 4301

#citeșteDobrogea Marin Sorescu, dedicații pentru „Biblioteca de Poezie din Constanța”

08 Dec 2020 3266

Lumea poeziilor Poezia zilei

01 Feb 2020 4452

Lumea poeziilor „Linişte“ - Grigore Sălceanu (1932)

17 Aug 2019 3140

Lumea poeziilor Lumină-n veşnicie - Irina Lucia MIHALCA

06 Jul 2019 2906

Lumea poeziilor Strigătul - Irina Lucia MIHALCA

08 Jun 2019 3790

Lumea poeziilor Din picături sunt toate - Irina Lucia MIHALCA

11 May 2019 3542

Lumea poeziilor Raiul bunicii - Irina Lucia MIHALCA

02 Feb 2019 2207

Lorena Craia - În penitenţă

27 Aug 2016 3607

Dragoş Niculescu – Frumoasa altor vremi

20 Aug 2016 3511