Lumea poeziilor
În miresme de mai, fir de lumină
- suspendat în timp şi spaţiu -
am apărut din sclipirea undelor argintii
revărsate peste inima ta.
Asculţi respiraţia tandră şi caldă,
simţi pulsul sângelui, modulat ca un cântec,
ca un tresărit, ţi-am readus zâmbetul
desprins din matca sufletului
ce parcă uitase că viaţa-i un dar
ce trebuie primit.
Simţim la fel şi nu suntem slabi!
Un răspuns este viaţa, o literă vie,
mai puternică decât gravitaţia,
îşi urmează inima.
Treaptă pe drumul păzit de zei,
până-n adâncimile lăsate,
uneori neatinse, am ajuns, iar de-acolo
ne vorbeam într-o limbă nou răsărită
fără de care
nu ar fi fost niciun cuvânt, nicio poveste
- strop de rouă în vânt, topit de o rază de soare,
înmiresmează culoarele lumii,
lasă o urmă de cer peste genuni
şi ridică lumina nevăzută datorată, uneori, umbrelor -
Mi-ai cuprins mâna în mâna ta,
ochii s-au regăsit în abisurile visate,
glasul sibilin ne-a fermecat,
cu un sărut am deschis porţile
ce ţineau cetatea trupului ca o citadelă.
La atingerea mea, pământul s-a zguduit
în inima ta, iar totul s-a reaşezat.
Sunt doar al tău, am fost tot timpul,
ţi-am dăruit întregul meu,
cu tine sunt, acum şi mereu, când mă chemi!
Un cuvânt e de-ajuns să-ţi simt chemarea,
deschide-ţi braţele şi înfăşoară-mă,
cuprinde-mă şi ţine-mă lipit de inima ta,
acolo unde, în taina aprinderilor,
dorinţele aşteaptă să fie destăinuite.
Lasă-mă, pentru o clipă, să văd cine eşti!
Un ţipăt din tine se stinge-n depărtări,
fulg neatins, ecoul revine în adâncurile tale...
Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Un ţipăt risipit
30 May, 2014 00:00
2315
În miresme de mai, fir de lumină
- suspendat în timp şi spaţiu -
am apărut din sclipirea undelor argintii
revărsate peste inima ta.
Asculţi respiraţia tandră şi caldă,
simţi pulsul sângelui, modulat ca un cântec,
ca un tresărit, ţi-am readus zâmbetul
desprins din matca sufletului
ce parcă uitase că viaţa-i un dar
ce trebuie primit.
Simţim la fel şi nu suntem slabi!
Un răspuns este viaţa, o literă vie,
mai puternică decât gravitaţia,
îşi urmează inima.
Treaptă pe drumul păzit de zei,
până-n adâncimile lăsate,
uneori neatinse, am ajuns, iar de-acolo
ne vorbeam într-o limbă nou răsărită
fără de care
nu ar fi fost niciun cuvânt, nicio poveste
- strop de rouă în vânt, topit de o rază de soare,
înmiresmează culoarele lumii,
lasă o urmă de cer peste genuni
şi ridică lumina nevăzută datorată, uneori, umbrelor -
Mi-ai cuprins mâna în mâna ta,
ochii s-au regăsit în abisurile visate,
glasul sibilin ne-a fermecat,
cu un sărut am deschis porţile
ce ţineau cetatea trupului ca o citadelă.
La atingerea mea, pământul s-a zguduit
în inima ta, iar totul s-a reaşezat.
Sunt doar al tău, am fost tot timpul,
ţi-am dăruit întregul meu,
cu tine sunt, acum şi mereu, când mă chemi!
Un cuvânt e de-ajuns să-ţi simt chemarea,
deschide-ţi braţele şi înfăşoară-mă,
cuprinde-mă şi ţine-mă lipit de inima ta,
acolo unde, în taina aprinderilor,
dorinţele aşteaptă să fie destăinuite.
Lasă-mă, pentru o clipă, să văd cine eşti!
Un ţipăt din tine se stinge-n depărtări,
fulg neatins, ecoul revine în adâncurile tale...
Ti-a placut articolul?
Articole asemanatoare
#DobrogeaAcademică „Balcicul mi-a fost ca o Hellada trăită la mine acasă”. Ion Pillat - 130 de ani de la naștere
31 Mar 2021 3232
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: