Simptomele şi tratamentul apneei în somn

Apneea afectează modul în care respirăm în timpul somnului, prin apariţia unor pauze între respiraţii, ce durează, de obicei, între zece şi 20 de secunde. Netratată, afectează calitatea somnului şi, în afară de oboseală, poate duce la apariţia unor probleme serioase de sănătate, precum diabet, hipertensiune, boli cardiace, infarct sau creştere în greutate.
 
Simptomele apneei apar numai în timpul somnului şi printre acestea se numără sforăitul tare şi cronic, respiraţia îngreunată, pauzele lungi între respiraţii. De asemenea, alte semne şi simptome includ trezitul cu senzaţia de gură uscată sau de gât uscat, dureri de cap dimineaţa, trezitul în timpul nopţii, uneori, cu o senzaţie de sufocare, mersul frecvent la baie, scăderea capacităţilor de memorare şi de concentrare, iritabilitate sau depresie.
 
Această afecţiune poate fi tratată şi controlată. Cele mai importante măsuri se referă la controlul greutăţii, renunţarea la fumat, evitarea cofeinei, a alcoolului sau a somniferelor, evitarea poziţiei de dormit pe spate şi ridicarea capului mai sus decât nivelul la care se află restul corpului. Tratamentul chirurgical al apneei în somn vizează malformaţiile căilor respiratorii, care stau la baza acestei afecţiuni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNAS „Vor fi menținute valorile aferente punctelor în asistența medicală primară și de specialitate”

16 May 2024 412

Cum influențează schimbările climatice transmiterea bolilor? Cercetările recente dezvăluie legăturile complexe

12 May 2024 530

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

11 May 2024 492

Raport INSP 92 de noi infectări cu COVID-19 – Vezi situația din Constanța (DOCUMENT)

08 May 2024 595

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 623

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 452

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 493

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 1022

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 617

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 396

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1147

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 456

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 578

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 563

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 1032