Ştiaţi că...? Chopin, al cărui talent muzical a depăşit epoca sa...

În noaptea de 16 spre 17 octombrie, în 1849, Frédéric Chopin s-a stins din viaţă, epuizat de o boală mai veche de plămâni. Deşi a apărut doar de 30 de ori în fața publicului, s-a remarcat drept unul dintre cei mai prolifici şi influenţi compozitori de muzică pentru pian.
 
A fost fiul profesorului Nicolas Chopin şi al Justynei Krzyzanowska. Prima lecţie de pian a primit-o din partea surorii mai mare. Deşi a fost considerat un copil minune în ţara natală, Chopin a plecat spre Paris când avea 20 de ani. În capitala franceză și-a consolidat reputația ca interpret, profesor și compozitor.
 
Stilul lui se remarcă prin complexitatea tehnică şi prin profunzimea nuanței și a expresivității. Utiliza des aşa-zisa tehnică rubato, care consta într-o abatere fină de ritm, încetinind anumite măsuri și accelerând altele, astfel încât tempoul de bază al piesei muzicale nu se schimbă. Nu interpreta aceeași compoziție niciodată la fel.

Peste 230 de lucrări ale compozitorului au supraviețuit timpului, în timp ce manuscrisele și lucrările din primii ani ai copilăriei au fost pierdute. În memoria geniului lui Frédéric Chopin, la fiecare cinci ani, la Varșovia se desfăşoară Concursul Internațional de Pian Frédéric Chopin.
 
Talentul muzical ieșit din comun al lui Chopin a devansat epoca sa. În amintirea lui s-au fondat mai multe societăți muzicale care îi poartă numele.
 
Sursa foto: huffingtonpost.com
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expoziție de CD-uri „Frédéric François Chopin” la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO)

02 Mar 2023 896

Expoziție dedicată lui Frédéric François Chopin la Biblioteca Județeană Constanța

01 Mar 2022 1187

Miercuri, la Teatrul „Oleg Danovski“ Recital de pian cu Sabina Oprea, în acorduri de Bach și Chopin

06 Mar 2018 2056

Lorena Craia - Sonet pentru mama

01 Apr 2017 3718

O vestă cu explozibili a fost găsită la periferia Parisului

23 Nov 2015 1193

Ştiaţi că...? Claude Debussy, creatorul unui stil inovativ, s-a născut pe 22 august (audio)

22 Aug 2015 2772

Ştiaţi că...? Frédéric Chopin, unul dintre cei mai influenţi compozitori de muzică pentru pian...

12 May 2015 6197

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” găzduieşte o nouă „Seară Lirică”

26 Apr 2015 2056

Ştiaţi că...? Unul dintre cei mai prolifici şi influenţi compozitori de muzică pentru pian...

26 Apr 2015 1830

Lumea Poeziilor Adrian Păunescu - Noapte de unul singur

19 Apr 2015 4608

Ştiaţi că...? Într-o zi de 1 martie, s-a născut Chopin

01 Mar 2015 1715

Ştiaţi că...? Într-o zi de 24 februarie, compozitorul polonez Frédéric Chopin...

24 Feb 2015 2263

Ştiaţi că...? Unul dintre cei mai influenţi compozitori de muzică pentru pian...

02 Nov 2014 2126

Ştiaţi că...? Ciprian Porumbescu, personalitate marcantă a muzicii româneşti... (video)

14 Oct 2014 3623