26 Aug, 2014 13:57
2891
Rodica MITU
În anul 1498, pe 26 august, Michelangelo a primit comanda pentru a sculpta Pietà, în prezent, o capodoperă a sculpturii renascentiste, singura lucrare semnată de artist.
Statuia, creată pentru cardinalul francez Jean de Billheres, se găseşte în prima capelă pe partea dreaptă de la intrarea în bazilica Sfântul Petru din Vatican. Faimoasa operă de artă o întruchipează pe Fecioara Maria ţinând în braţe trupul lui Iisus după crucificare. Interpretarea oferită de Michelangelo este unică.
Pentru prima dată, Pietà a fost găzduită la capela Santa Petronilla, un mausoleu roman aflat lângă transeptul sudic al bazilicii Sfântul Petru, pe care cardinalul o alesese drept capelă pentru funerariile sale.
De-a lungul anilor, Pietà a suferit numeroase deteriorări. De exemplu, patru degete de la mâna stângă a Fecioarei Maria au fost sparte în timpul unei mutări, fiind restaurate de către Giuseppe Lirioni. În anul 1972, potrivit Wikipedia, de Rusalii, Laszlo Toth, care suferea de probleme mintale, a intrat în capelă cu un ciocan menit să distrugă opera şi strigând „eu sunt Iisus Hristos”. După atac, Pietà a fost minuţios restaurată. În prezent, este protejată de un geam blindat.
Sursa foto: Wikipedia
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: